Featured, Ultima Ora

Orban, anunț important despre pensiile speciale: Doar militarii vor fi exceptați

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, referitor la proiectul PNL privind eliminarea pensiilor speciale, că singura excepție, în acest caz, vizează pensiile de serviciu ale militarilor, nu și pensiile magistraților, informează Mediafax.

Șeful Executivului i-a îndemnat pe parlamentarii să voteze inițiativa PNL.

„Decizia noastră este clară, noi susținem calculul pensiilor pe principiul contributivității, cu singura excepția a pensiilor de serviciu care sunt acordate cadrelor militare. Avem și noi un proiect de lege, are și USR un proiect de lege.

Le cerem parlamentarilor să amendeze, dar să susțină proiectul de lege în care să punem punct practicilor pensiilor speciale, cu excepția pensiilor de serviciu pentru militari”, a declarat premierul Orban.

„Mi se pare un act de dreptate și un act corect. Le cer parlamentarilor să voteze proiectul PNL privind desființarea pensiilor speciale”, a spus Ludovic Orban.

Inițial, vicepremierul Raluca Turcan a declarat că PNL va susţine anularea pensiilor speciale, „cu excepţia pensiilor militarilor şi magistraţilor care au deja o decizie a Curţii Constituţionale”.

 

blank