Actualitate, Featured

Orban a participat la ceremonia ce a marcat 75 de ani de la eliberarea lagarului Auschwitz

Prim-ministrul Ludovic Orban a participat, luni, la ceremonia de marcare a 75 ani de la eliberarea lagărului nazist de concentrare şi exterminare Auschwitz-Birkenau.

Guvernul a anunțat într-un comunicat că evenimentul comemorativ, desfăşurat sub înaltul patronaj al preşedintelui Republicii Polone, Andrezj Duda, a reunit peste 30 de şefi de stat şi de guvern şi reprezentanţi ai Caselor Regale din Europa.

„La eveniment au participat peste o sută de foşti prizonieri ai lagărului de la Auschwitz din mai multe state europene, SUA, Canada, Israel, Australia”, se menţionează în comunicat.

Programul evenimentului comemorativ a inclus alocuţiuni ale preşedintelui Republicii Polone şi ale supravieţuitorilor de la Auschwitz şi depunerea de candele de către delegaţiile supravieţuitorilor, şefii de stat şi de guvern şi reprezentanţii Caselor Regale.

„Prim-ministrul Ludovic Orban a aprins o candelă la Monumentul Victimelor, aducând un omagiu victimelor lagărului de concentrare Auschwitz-Birkenau, inclusiv celor de origine română”, informează sursa citată.

Anual, în data de 27 ianuarie (ziua eliberării prizonierilor din lagărul Auschwitz-Birkenau) se marchează Ziua internaţională a comemorării victimelor Holocaustului.

„Rememorarea episodului dramatic al Holocaustului este cu atât mai relevantă în contextul internaţional actual, marcat de o creştere îngrijorătoare a intoleranţei, xenofobiei şi antisemitismului. România a depus eforturi semnificative în plan intern şi internaţional privind asumarea trecutului, condamnarea negării Holocaustului şi combaterea antisemitismului şi îşi menţine angajamentul pentru promovarea şi protejarea diversităţii, a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale”, se subliniază în comunicatul Guvernului.

ludovic orban , auschwitz , auschwitz birkenau

blank