În fiecare săptămână are loc un nou dezastru climatic, avertizează ONU. Majoritatea dintre ele nu atrag foarte multă atenţie din partea actorilor internaţionali, deşi e nevoie de eforturi susţinute pentru a pregăti ţările în curs de dezvoltare pentru impactul profund al încălzirii globale, relatează The Guardian.

Catastrofe precum cicloanele Idai şi Kenneth în Mozambic sau seceta care afectează India în ultimele săptămâni sunt evenimente mediatizate, dar pe lângă acestea, un număr semnificativ de „evenimente cu impact mai redus” cauzează moarte, strămutări de populaţii şi suferinţă. Mai mult decât atât, aceste dezastre au loc cu o viteză alarmantă, spune Mami Mizutori, reprezentantul special al secretarului-general al ONU pentru reducerea riscului de dezastre.

„Schimbările climatice nu mai sunt ceva ce ar putea să ne afecteze în viitor, se întâmplă chiar acum. Adaptarea la crizele climatice nu mai este o problemă pe termen lung, este una care are nevoie de investiţii în acest moment”, a spus Mizutori.

Estimările arată că aceste dezastre climatice costă 520 miliarde de dolari pe an, în timp ce costul adiţional al construcţiei de infrastructură care să fie rezistentă la efectele încălzirii globale accelerate reprezintă doar 3% din această sumă sau 2.7 trilioane de dolari în cursul următorilor 20 de ani.

ONU trage un semnal de alarmă:

„Sumele pentru măsurile de prevenire ale acestor dezastre nu sunt foarte mari (n.r. – faţă de costul efectiv cauzat de distrugeri), în contextul cheltuielilor din infrastructură. Rezistenţa (n.r. – la dezastre climatice) trebuie să devină un bun – standardele trebuie normalizate pentru locuinţe, drumuri, reţele feroviare, fabrici, reţelele de furnizare de energie şi apă. Acestea trebuie să devină mai puţin vulnerabile la efectele provocate de inundaţii, secetă, furtuni şi vreme extremă”, a mai spus Mizutori.

Citeste si...  Veste proastă. Ne vom echilibra pe un alt nivel climatic

Până acum, efortul întreprins împotriva crizei climatice s-a bazat pe atenuare prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Problema adaptării efective la efectele acestei crize a ocupat în permanenţă un depărtat loc 2, în mare parte pentru că activiştii şi oamenii de ştiinţă au fost timp de ani de zile preocupaţi de prevenirea instalării senzaţiei de resemnare cu efectele crizei în rândul populaţiei.

Mizutori spune că în acest moment nu ne mai putem permite astfel de argumente şi raţionalizări: „Dacă nu vom face acum eforturi în această direcţie, nu vom putea supravieţui”. Multe dintre aceste dezastre cu impact mai redus ar fi putut fi prevenite dacă oamenii ar fi fost avertizaţi din timp de vremea severă, dacă ar fi existat infrastructura adecvată prevenirii acestor dezastre sau dacă accesul la apă ar fi putut fi dat mai repede în cazul secetelor. Guvernele, de asemenea, ar fi putut fi mai conştiente de care zone şi teritorii sunt mai vulnerabile.

Dar problema nu este prezentă doar în ţările în curs de dezvoltare, aşa cum arată recentele incendii forestiere din Statele Unite, dar şi valul de căldură care a lovit Europa în ultimele săptămâni. Ţările dezvoltate se confruntă şi ele cu provocarea de a-şi adecva infrastructură şi cu felul în care îşi protejează populaţiile de dezastru.

„Soluţiile naturale” precum crearea de mlaştini sau împăduririle ar trebui să fie o altă prioritate, mai spune Mizutori. O altă problemă-cheie este felul în care pot fi protejaţi oamenii care locuiesc în „aşezări informale”, precum cartierele defavorizate care sunt mult mai vulnerabile. Cele mai vulnerabile segmente de populaţie sunt oamenii săraci, femei, copii şi bătrâni deopotrivă, dar şi oamenii invalizi sau refugiaţi.