Actualitate, Featured

ONG-urile de mediu primește, de la Guvern, ariile naturale protejate

Primul-ministru Ludovic Orban a dat un răspuns favorabil solicitării organizaţiilor non-guvernamentale de mediu care doreau o administrare în comun a ariilor naturale protejate. Asta înseamnă că, pe viitor, ONG-urile de mediu vor controla tot ce mișcă în aceste zonele din țară considerate arii naturale protejate prin lege.

„Punctul de plecare al discuţiilor a fost reprezentat de utilizarea investiţiilor din Pactul Ecologic European ca pilon al planului de redresare economică după pandemia de Covid-19, o etapă de tranziţie către un nou model economic”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Guvernului.

Şeful Executivului şi ministrul Mediului, Costel Alexe, au subliniat că, pentru implementarea Pactului Ecologic European în România, Guvernul se bazează pe expertiza organizaţiilor non-guvernamentale de mediu.

„Consultările vor fi continuate atât pe această temă, cât şi cu privire la Sistemul de Urmărire a Materialelor Lemnoase (SUMAL), în perspectiva operaţionalizării acestuia la finalul lunii iunie 2020”, precizează Guvernul.

Organizaţiile non-guvernamentale de mediu au solicitat reincluderea în administrarea ariilor naturale protejate, precum şi susţinerea activităţilor lor şi a unor proiecte de protecţie a mediului.

„Atât prim-ministrul Orban, cât şi ministrul Mediului au afirmat că susţin ideea administrării în comun – autorităţi publice şi mediu asociativ – a ariilor naturale protejate. De asemenea, premierul i-a invitat pe reprezentanţii organizaţiilor să transmită propuneri pentru definitivarea Planului de relansare economică aflat în lucru la nivelul Guvernului, menţionând că are întreaga deschidere să sprijine activitatea mediului asociativ”, informează sursa citată.

La rândul lui, premierul Ludovic Orban a dat asigurări că ONG-urile de mediu vor avea un partener în Guvern: „Veţi găsi în noi un partener. Trebuie să gândim foarte bine paşii într-o viziune strategică astfel încât, pe de o parte, acţiunile industriei şi oamenilor să aibă consecinţe cât mai mici asupra mediului, iar, pe de altă parte, să învăţăm să trăim în armonie cu natura”.

arii, naturale, protejate,guvern,intelegere,ludovic orban, ong-uri de mediu, romania

blank