Nicolae Badea
Featured, Sport

Omul de afaceri Nicolae Badea, salvarea lui Dinamo

Nicolae Badea. Omul de afaceri, care a fost preşedintele clubului în anii 2000 Dinamo ar putea salva clubul de fodbal Dinamo care traversează cel mai greu moment al existenţei şi este ameninţată cu falimentul.

Clubul din Ştefan cel Mare are restanţe financiare uriaşe faţă de angajaţi, iar jucătorii au anunţat că vor pleca în zilele următoare, dacă nu se plătesc urgent salariile.
Nicolae Badea
Nicolae Badea, salvarea lui Dinamo

Salvarea lui Dinamo ar putea veni din partea unui personaj care a avut un rol important în istoria recentă a grupării din Ştefan cel Mare – Nicolae Badea. Omul de afaceri, care a fost preşedintele clubului în anii 2000, ar putea reveni la formaţia alb-roşie.

Suporterii din programul DDB fac presiuni pentru ca Pablo Cortacero să cedeze acţiunile pe care le-a cumpărat de la Ionuţ Negoiţă. Ibericul are două săptămâni la dispoziţie pentru a plăti restanţele financiare sau pentru a renunţa la acţiuni, iar pentru pachetul majoritar există un interes din partea lui Nicolae Badea.

„Angajații clubului au primit semnale că se va întâmpla ceva de proporții în două săptămâni, au fost informați să mai aibă răbdare atât”, au declarat sursele apropiate grupării.

Hermannstadt – Dinamo, miercuri, ora 19:00, LIVE pe Digi Sport 1. Liviu Bătineanu a revenit la echipă
Fanii lui Dinamo au reușit să-l convingă pe doctorul Liviu Bătineanu să revină la echipă, a anunțat site-ul doardinamo.ro.

Medicul Bătineanu refuzase să fie prezent la reunire după ce nu a mai fost plătit de luni de zile. El nu și-a ascuns nemulțumirea după ce Dorin Șerdean îi promisese și lui că va rezolva problema salariilor pentru staff-ul medical, dar fără ca promisiunea să se concretizeze.

Liviu Bătineanu a revenit la sentimente mai bune, la insistențele liderilor DDB.

23 de jucători de la Dinamo la vizita medicală
Celor 19 jucători prezenţi la reunirea de la Baza Sportivă de la Săftica din 3 ianuarie, la vizita medicală de joi li s-au alăturat alţi patru: Andrei Blejdea (ultima oară la FC Argeş), Ante Puljic, Deian Sorescu şi Diego Fabbrini.

Jucătorii care au efectuat vizita medicală sunt următorii:

Portari: Mejias Osorio, Mihai Eşanu, Aleksander Mitrovic
Fundași: Andrei Radu, Marco Ehmann, Ricardo Grigore, Florin Bejan și Ante Puljic
Mijlocași: Alexandru Răuţă, Paul Anton, Ionuţ Şerban, Valentin Borcea, Geani Creţu, Ahmed Bani, Janusz Gol, Vlad Achim, Deian Sorescu şi Diego Fabbrini.
Atacanți: Magaye Gueye, Adam Nemec, Cătălin Măgureanu, Robert Moldoveanu și Andrei Blejdea

blank