Actualitate, Stiri

Omul cheie în dosarul Microsoft, fostul şef al Fujitsu, Claudiu Florică, audiat la DNA

Fostul şef al Fujitsu în România Claudiu Florică a fost audiat vineri, timp de câteva ore, la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în dosarul licenţelor Microsoft, în care sunt vizaţi nouă foşti miniştri, notează Mediafax.

dna_directia_nationala_anticoruptie__b6q_64976800_16953900_87433200_90689600

Claudiu Florică nu a făcut declaraţii la intrarea în sediul DNA, iar câteva ore mai târziu ar fi ieşit din clădire pe o uşă unde nu era aşteptat de jurnalişti.

Numele fostului şef al Fujitsu România este menţionat de martori din dosar, conform unor documente ale anchetatorilor.

Astfel, un martor susţine că, în 2004, Claudiu Florică, la acea dată şeful Fujitsu Siemens Computers, „a încercat să-l determine pe Victor Ponta să demareze o anchetă a Corpului de Control la sediul Ministerului Educaţiei şi prin această presiune să oblige practic, firma Siveco să reintroducă firmele protejate de Claudiu Florică în cele două extensii de contract, una în valoare de 20 milioane de dolari şi cealaltă de 96 milioane de dolari, semnate în timpul guvernării PSD”. Potrivit declaraţiei martorului, „în schimbul acestei susţineri din partea lui Victor Ponta, Fujitsu Siemens Computers a dotat sediul Tineretului Social Democrat cu calculatoare Fujitsu Siemens în baza unei donaţii făcută prin partenerii Fujitsu Siemens Computers, de la acea dată”.

Tot fostul şef al Fujitsu în România Claudiu Florică i-ar fi oferit 3 milioane de euro fostului ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, ceruţi de acesta pentru încheierea acordului 2009-2012 privind cumpărarea dreptului de utilizare de programe, susţin procurorii din dosarul licenţelor Microsoft.

În acest dosar, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut avize pentru urmărirea penală a nouă foşti miniştri – senatorii Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Adriana Ţicău.

Potrivit DNA, persoanele din Guvern, ministere şi din societăţile implicate în derularea proiectului privind licenţele Microsoft pentru şcoli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului.

blank