Om bogat, om sărac

Hmmm… Mă prind tulburarea şi mâhnirea, indignarea şi patima, pe măsură ce coştientizez că am ales să scriu acum, azi, despre un lucru. Despre acest lucru. Demult n-am mai vorbit despre el. Şi, mai ales, nu aşa, în public, în faţa atâtor oameni. Dar mi-am disecat conştiinţa şi am zis că trebuie, din mai multe motive, s-o fac. Poate că nu aş fi vorbit niciodată despre acest lucru. Sau întâmplare. Sau fapt divers. Sau ce-o fi fost. Poate că aş fi lăsat, ca şi până acum, o instanţă superioară nouă să facă dreptate în ceea ce intenţionez să vă povestesc. Poate, aş fi aruncat în dulapul cu vechituri şirul de întâmplări nefaste care avea să-mi răscolească, ani la rând, o prietenă apropiată. Şi le-aş fi lăsat acolo, şi le-aş fi uitat acolo. Pe toate, pe toate câte au fost. Să se aştearnă praful peste tot şi, da, când justiţia divină va socoti că e cazul să scuture păianjenii, să facă ce trebuie făcut. Ce n-a făcut nimeni. Ce n-a putut să facă nici prietena despre care vorbesc. De fapt, a ales să stea, pe româneşte, în banca ei. Şi, la drept vorbind, te pui tu, om simplu, care îţi câştigi pâinea muncind, cu un potentat al zilei, care ţine în mână frâie la cam tot ce înseamnă căruţă? Poate că m-aş fi cufundat în apatie şi aş fi fost, ca şi până acum, tăcută ca mormântul. Poate… Dar, vine o zi, vorba cântecului, când simţi că e momentul şi locul să spui, să vorbeşti, să strigi lumii despre nişte apăsări. Când, poate, într-un chip involuntar, ceri dreptate. Ştiu, am scris o grămadă şi n-am spus, de fapt, nimic. Sinceră să fiu, încerc să fac să curgă, aşa cum trebuie, povestea. Din păcate, o poveste adevărată – iertat să-mi fie clişeul – care a deturnat total viaţa liniştită a unei familii. O felie de viaţă – a părut nesfârşită – care a forţat nişte oameni normali să traverseze iadul. Cum să spun eu… Om bogat, om sărac. Sau, politician şi afacerist – e acelaşi, deşi par doi – aflat în topul celor mai bogaţi oameni din judeţul Prahova, şi nu numai, cu bani, deci, şi fără scrupule. Şi ziarist fraier, idealist, cretin, care credea, cel puţin atunci când s-a intersectat cu politicianul, că există Moş Crăciun. Ajunsă la momentul acesta al destăinuirii, deja ştiu că prietenii apropiaţi au idee despre cine vorbesc. Şi, da, îi voi spune potentatului numele: Florin Serghei Anghel, deputat al ARD în Parlamentul României. (Încă, pentru că pe 9 decembrie candidează, pe sistemul e Parlamentul meu, îl las pe fii-meu şef în el, fiul acestuia). El, politicianul, patron de ziar local, desigur, printre multe alte calităţi, una fiind cea de preşedinte la Consiliul Judeţean Prahova. (Dar, chestiunea cu ziarul trecea oarecum în penumbra sinuosului. Cum ar veni, să mergem pe şipcă. Târgul nu trebuia să ştie cine este omul care ţine ziarul acela în spate. Vorba vine că-l ţinea, şi, mai ales, în spate, căci redactorii nu erau plătiţi cu lunile, nu existau maşini pentru deplasări, nici aparate de fotografiat sau alte obiecte necesare pentru desfăşurarea meseriei de ziarist în bune condiţii. Sigur, unora li s-a părut anapoda ascunzişul acesta nefiresc al lui Anghel. Fuga aceea de răspundere. Cortina care era lăsată pe identitatea patronului. Dar, s-a dovedit că Anghel a dat cu bobii, căci, la moment de restrişte, s-a făcut nevăzut). Ziarista, e o ea, redactor şef la publicaţia politicianului. Cei doi s-au întâlnit, prin prisma meseriei, doar o dată, poate de două ori, pentru că legătura dintre ziar şi patron se ţinea prin directorul ziarului, al cărui nume, din decenţă nu îl voi da, şi prin omul de casă al politicianului, Ioan Mihai Enciu. Consemnul era să ştie cât mai puţină lume din acea redacţie, ca şi din oraş, cum am arătat, cine e patronul ziarului, cum gândeşte el, în ce ape se scaldă. Întâmplarea, doar întâmplarea a făcut ca drumurile celor doi, politicianul şi ziarista, să se întretaie. Nici măcar direct nu s-au intersectat. Şi, totuşi, din întretăierea neîntretăiată dintre patron şi redactor şef, a explodat bomba. S-a pierdut, în redacţie, un proces. Unul banal, fără importanţă, fără nume grele. Ziarul, graţie bunului management, s-a închis o vreme, a fost repornit apoi o perioadă cu altă echipă, a murit apoi de tot. Patronul, care nici înainte nu răspundea la telefon, acum cu atât mai puţin. Instanţa dorea ca hotărârea definitivă să se pună în aplicare, adică să fie plătiţi banii celui care câştigase. Pentru ziaristă, o sumă enormă. Pentru Anghel, o nimica toată. Nici nu avea nevastă-sa ce să cheltuie la cumpărături în juma’ de oră. Şi, când într-un final a răspuns dl deputat la telefon, răspunsul a fost acesta: „Nu pot să dau banii ăştia. Nici nu am. Toţi banii sunt la nevastă-mea. Şi, apoi, de ce îmi ceri mie, eu nu figurez nicăieri că am avut vreo treabă cu ziarul ăla. Ei, bine, da, ţi-am tras ţeapă!” În casa prietenei mele a intrat disperarea. Avea câteva rate, ca tot românul fără contracte cu statul, avea copii de ţinut în şcoală, avea neajunsuri, avea persoane cu probleme de sănătate. Suma-i părea enormă, plus că, nu scrisese pe peretele din bucătăria ei, ci într-un ziar, în ziarul lui Florin Anghel. A vorbit atunci cu Enciu şi acesta i-a promis prietenei mele că o ajută. „Ştii că eu sunt om de cuvânt. Am zis că dau banii, îi dau. Nu am acuma, dar vorbim mâine. Ne auzim şi rezolvăm”. Auzitul ăsta a durat aproape patru ani. S-au auzit şi atât. Dar, am făcut o paralelă între cum a decurs viaţa politicanului şi a ziaristei. V-o prezint, succint, aci. El – şi nu o spun eu sau prietena mea, ci evidenţa – se muta dintr-un partid într-altul, după cum se aranjau, politic, ploile. Ziarista se dădea de ceasul morţii cum să plătească suma aceea din procesul pierdut. Nu avea atâţia bani, nu ştia de unde să-i ia şi cum să-i facă. Anghel direcţiona bani publici şi europeni, din funcţiile pe care le-a ocupat, către firmele sale, implicate în mai multe afaceri imobiliare. Ziarista se lupta să nu vină executorii judecătoreşti ca să pună în practică hotărârea şi să fie nevoită să dea banii. Enciu, desigur, zicea la fel, că el e cinstit şi o ajută. Anghel făcea şmecherii de peste 400.000 de euro pentru lucrarea „Modernizare Calea Dacia”, din municipiul Câmpina, cu fonduri europene de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, iar familia îi prospera, nevasta se îmbrăca de firmă, copiii se lăfăiuau în de toate. Ziarista era asediată în casă de mascaţi, ca Bercea Mondialul, şi executori judecătoreşti, care au trecut, într-un final, la fapte. Vecinii şi-au făcut cruce, ca de sfârşitul lumii, copiii, în prag de examene, aflaţi în casă, s-au speriat groaznic, şocul a cuprins întreaga familie. Deci, banii trebuiau daţi. A făcut împrumut la CAR – sumă care s-a volatilizat când s-a dus să ia pâine şi banii au rămas în torpedoul maşinii – s-a împrumutat de la prieteni, de la rude, a făcut listă cu numele şi sumele împrumutate. Căci, crescuseră şi penalităţile de când Enciu o tot ducea cu vorba, se adăugaseră şi cheltuielile de executare silită. Şi, să continuăm. Anghel, prin firmele deţinute de soţie şi fiu – cel care preia ştafeta şi vrea să se ducă la Parlament – mai mânuia niscaiva bani din contracte cu statul. Ziarista nu avea pe ce să cumpere un chibrit. Anghel, în locaţii de lux, în vacanţe, la distracţie. Ziarista cu băncile la uşă, ca să-i ia apartamentul pentru ratele neplătite, cu Renelul la geam, să taie curentul, cu Distrigazul pe balcon, să o debranşeze de la gaze. Anghel este asociat la şapte firme şi administrator la şase, declarând venituri de peste 250.000 lei anual. Ziaristei i s-au declanşat, pe sistem nervos, mai multe probleme, una dintre acestea fiind o paradontoză. A făcut depresie, i-a căzut părul, a căpătat şi alte afecţiuni. Anghel susţinea un proiect prin care bisericile, inclusiv cea penticostală, din care făcea parte, să primească ajutor de la stat. Ziarista s-a certat cu Dumnezeu. Nu s-a mai rugat, n-a mai intrat în biserică o vreme. Anghel nu a luat cuvântul în Parlament decât de două ori. O dată a fost când a depus jurământul de parlamentar. Ziarista, când după un întreg calvar, nu s-a întâmplat nimic bun şi a ajuns la capătul puterilor, a răcnit. A urlat. A blestemat. A cerut dreptate. Într-un final, maşinăriile lui Anghel au început să transpară. Ziarista, din când în când, mai scrie câte un articol.

Citeste si...  Mugur Isărescu iese urât din scenă