Politic, Stiri

Oltean: Procesul de fuziune e fără întoarcere. N-a fost deloc ușor să acceptăm denumirea PNL

Vicepreședintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, la Bistrița, că procesul de fuziune dintre partidul său și PNL este unul „fără întoarcere”, indiferent de rezultatul alegerilor prezidențiale din toamnă, dar recunoaște că, în calitate de membru fondator al Partidului Democrat, i-a fost greu să accepte denumirea viitoarei formațiuni politice.

ioan_olteanimpact_14319600

„N-a fost deloc ușor să acceptăm denumirea de Partid Național Liberal, deși personal și alți colegi de-ai mei am adus argumente care pledau în favoarea unei denumiri noi, pentru că suntem în fața unei fuziuni a două formațiuni politice relativ echilibrate și am apreciat că nașterea unui partid nou înseamnă și un nume nou. Din motive doar sentimentale, PNL a insistat să păstrăm denumirea istorică a partidului. (…) Nu a fost ușor, mai ales pentru cei care suntem membri fondatori ai acestui partid (PD — n.r.), dar am considerat că obiectivul pe care ni l-am propus, acela de a câștiga alegerile prezidențiale și de a pregăti și a câștiga alegerile parlamentare și locale din 2016, este mult mai important”, a spus Oltean.

Întrebat dacă procesul de fuziune va continua în eventualitatea în care candidatul dreptei va pierde alegerile prezidențiale, Ioan Oltean a dat asigurări că PDL și PNL se află pe „un drum fără întoarcere”.

„Procesul de fuziune este fără întoarcere, nu mai există drum de întoarcere, el este așezat pe un drum care nu mai poate fi întors de nimeni, indiferent ce se întâmplă la alegerile prezidențiale. Indiferent ce se întâmplă la alegerile prezidențiale, deși eu am convingerea fermă că cel care va fi candidatul nostru va fi și viitorul președinte al României (…), fuziunea se va produce, PNL, ca rezultat al fuziunii dintre cele două partide va exista”, a declarat Ioan Oltean.

Liderul democrat-liberal apreciază că fuziunea dintre PNL și PDL este „cel mai mare proiect politic din ultimii 70-80 de ani”.

„PDL este în faza de a finaliza unul dintre cele mai mari proiecte, poate cel mai mare proiect politic în ultimii 70-80 de ani, ca să nu mă refer că este cel mai mare proiect politic din 1990 încoace, conștient că singura șansă a României este ca dreapta să se unească pentru a forma un partid de dimensiuni mult mai mari, un partid credibil, care să dea speranța milioanelor de români că România poate să aibă și un parcurs pozitiv în plan economic, social, cultural, politic”, a afirmat Ioan Oltean.

El susține că noul proiect politic „va fi greu de gestionat fără responsabilitate”, dar spune că, din punctul său de vedere, este încercat de „un sentiment al acomodării rapide și al dorinței de a colabora cu liberalii” și că nu va pleca din partid în cazul în care candidatul stângii va deveni noul președinte al României.

blank