Featured, Politic

Olguta vede conspiratii si sustine ca un PNL i-a spus lui Iordache sa-l sune pe Iohannis

Olguta vede conspiratii si sustine ca un PNL ist i-a spus lui Iordache sa-l sune pe Iohannis„Ştim că tot acest stat paralel nu face altceva decât să ne aducă în postura de a nu avea un candidat viabil în campania electorală.

Olguta ce mi se pare mai îngrijorător decât orice sunt cele două subiecte, anume că s-a cerut revocarea a doi vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor din partea PSD.

Ne întrebam de ce pentru al treilea nu s-a cerut revocarea. E vorba de Carmen Mihălcescu. Am văzut că la ora 9.30 din plen a fost chemată la DNA. Deci este o coordonare între aceste forţe.

D-lui preşedinte de şedinţă, adică Florin Iordache, i s-a solicitat de către un deputat PNL să se ridice de pe scaun că şi-a făcut treaba şi să-i dea la telefon pe preşedintele Klaus Iohannis”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu.

 
 

Ea a precizat că este vorba despre deputatul Nicolae Neagu.

În mod normal, această ședință de plen trebuia condusă de vicepreședintele Camerei Deputaților, Carmen Mihălcescu. Liviu Dragnea i-a delegat oficial atribuțiile.

În plină desfășurare a ședinței de plen, Carmen Mihălcescu, a fost sunată de procurori și convocată la DNA pentru audieri. Surse din PSD susțin că această mișcare s-a dorit a fi una prin care procurorii să schimbe jocul politic.

Pentru că Florin Iordache, vicepreședinte PSD al Camerei Deputaților era vizat de o procedură de revocare și, pe cale de consecință nu putea conduce ședința, iar Carmen Mihălcescu era la DNA, următorul pe listă era Marilen Pirtea, de la PNL. Dacă se ajungea în situația în care Pirtea ar fi condus ședința, atunci PSD pierdea controlul și lucrurile puteau lua o altă turnură.

blank