Octav Bjoza
Actualitate, Featured

Octav Bjoza se apară și susține că nu are nimic cu etnia evreiasca

Fostul deținut politic Octav Bjoza, eliberat din funcția de subsecretar de stat, a declarat marţi că regretă că premierul Florin Cîţu interpretează comunicatul AFDPR din 12 martie în sensul că Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România „ar avea ceva” cu etnia evreiască. Prin acel comunicat, AFDPR a vrut să transmită că ar trebui ca toţi copiii foştilor deţinuţi politici să primească o indemnizaţie, a explicat Octav Bjoza.

Octav Bjozaa fost demis din funcţia de subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989.

„Toţi aceia pe care eu îi reprezint sunt nu doar intrigaţi, revoltaţi, scârbiţi de faptul că lângă noi, în temniţele şi lagărele de exterminare, au murit înaintaşii celor care m-au demis. (…) Îmi pare foarte rău că domnul prim-ministru interpretează, ba chiar dă apă la moară unora cum că noi am avea ceva cu etnia evreiască. Această etnie a adus ştiinţei şi culturii mondiale personalităţi de mare calibru, pe care nimeni nu le poate contesta. A veni pentru o mână de nemernici să acuzi o etnie este o neghiobie. Este incredibil să întărâţi pe unii împotriva altora. Eu la acest secretariat de stat nu am fost numit politic. (…) Este cea mai urâtă pagină a Partidului Liberal din ultimii 31 de ani, pentru că se interpretează ceea ce am vrut noi să spunem, să cerem”, a declarat Octav Bjoza pentru Agerpres.

El a adăugat că AFDPR nu contestă Holocaustul, iar, în opinia sa, singurul aspect ce poate fi discutat ţine de „dimensiunile sale”. „Nu văd ce deranjează în treaba aceasta. Sub nicio formă nu voi accepta ca în ţara asta să fie conflicte interetnice. (…) Holocaustul nu trebuie acceptat, indiferent că au murit 10 persoane, 100 sau mii. El a existat fără dubii”, a spus Octav Bjoza.

Prin comunicatul din 12 martie, AFDPR a vrut să transmită că ar trebui ca toţi copiii foştilor deţinuţi politici să primească o indemnizaţie, a explicat el.

„Ce vină puteau să aibă copiii fasciştilor, naziştilor, legionarilor, evreilor, comuniştilor, românilor? Ce vină puteau să aibă copilaşii rămaşi acasă pentru faptele comise de părinţi? Aşa vedem noi problema”, a mai spus Bjoza.

Octav Bjoza, fost deținut politic și președintele AFDPR (Asociația Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România) a fost demis luni din funcția de subsecretar de stat, după declarații la adresa comunității evreiești. Premierul Florin Cîțu și-a explicat decizia: a pune în discuţie dimensiunile Holocaustului şi a încerca să pui pe umerii comunităţii evreieşti aducerea comunismului în România este nu doar o încercare de a mistifica istoria, ci şi un gest periculos.

Deputatul liberal Florin Roman a contestat decizia premierului, pe care a catalogat-o drept o „eroare”, o mișcare pe care Florin Cîțu a prmit-o „în plic” din „spatele cortinei”.


blank