Featured, Life

Obiceiuri în postul Crăciunului. Recomandările Bisericii Ortodoxe

Marți a început Postul Crăciunului sau Postul Nașterii Domnului cum mai este cunoscut. Reprezentanții Bisericii Ortodoxe au lansat o serie de sfaturi pentru credincioși pentru această perioadă de postire de 40 de zile, care durează inclusiv până în ziua de Ajun a Crăciunului, 24 decembrie (zi de post aspru).

Astfel, creștinii trebuie să știe că, la fel ca și în cazul oricărui post, în primul rând trebuie să reprezinte “o abținere de la lucrurile rele care ne îndepărtează de Dumnezeu și de oameni”. Din punctul de vedere al alimentației, Postul Crăciunului este mai ușor față de cel al Paștelui, având multe dezlegări la pește, ulei și vin. Zilele cu dezlegare sunt marcate, de regulă, în Calendarul creștin ortodox fie prin mențiunea dezlegare la pește, fie prin simbolul unui pește, arată site-ul oficial al Patriarhiei Române. Prima dezlegare la pește din post va fi luni, 21 noiembrie, de sărbatoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului.

Postul Crăciunului amintește de postul îndelungat al patriarhilor și drepților din Vechiul Testament, în așteptarea venirii lui Mesia – Izbăvitorul. Prin durata lui de 40 de zile, acest post ne aduce aminte și de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Decalogul (cele 10 porunci), scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.

“Potrivit părintelui Ene Braniște („Liturgica generală”), acest post este de asprime mijlocie, asemănător celui al Sfinților Apostoli. După rânduiala din pravile, în timpul acestui post, în mănăstiri se ajunează lunea, miercurea și vinerea până în ceasul al IX-lea (aproximativ orele 15:00-16:00), când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte, fără untdelemn; marțea și joia se mănâncă plante fierte, drese cu untdelemn, și se bea vin, iar sâmbăta și duminica se îngăduie și pește (cu excepția perioadei dintre 20 și 25 decembrie, când postul devine mai aspru). Dacă lunea, marțea sau joia cade prăznuirea vreunui sfânt cu doxologie mare, se dezleagă la pește, iar miercurea și vinerea, la vin și untdelemn, dar se mănâncă numai o dată pe zi. Tot așa, dacă miercuri sau vineri se întâmplă să cadă sărbătorirea unui sfânt cu Priveghere sau hramul bisericii, atunci se dezleagă la untdelemn, pește și vin”, explică reprezentanții Bisericii Ortodoxe.

blank