International, Stiri

Obiceiuri din Japonia care îi ŞOCHEAZĂ pe străini

Japonezii au o cultură unică, un fel de-a fi unic, obiceiuri unice şi un cod al manierelor unic. Acesta din urmă este mai greu de înţeles de către cei care nu sunt familiarizaţi cu asemenea maniere. Codul manierelor cuprinde de la modul în care se mănâncă, până la maniera în care se dau şi se acceptă cadourile şi se primesc oaspeţii.

japonezi_36335200

Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu aceste reguli sociale şi tradiţii, există riscul să fie chiar şocaţi de unele dintre aceste obiceiuri. Iată câteva dintre cele mai populare cu care se confruntă turiştii străini, mai ales cei occidentali când vizitează Japonia.

Cifra 4 trebuie evitată cu orice preţ. În Japonia, cifra 4 înseamnă „moarte” sau ghinion mare, aşa cum în unele culturi occidentale este cnumărul 13, despre care se spune că aduce ghinion. Tocmai de aceea, turiştii străini nu trebuie să se mire dacă nu vor vedea cifra 4 pe tastatura liftului. Japonezii au exclus şi combinaţia 49, care seamănă, la pronunţie, cu expresia „durere până la moarte”. Practica eliminării cifrelor nefaste este numită „tetrafobie”.

– Nu-ţi sufla nasul în public. Suflatul nasului în public nu este numai o impoliteţe, ci este, pur şi simplu, dezgustător. Numai dacă respectiva persoană nu are încotro, poate să îşi sufle nasul cât mai discret posibil, de preferat, într-un şerveţel, deoarece japonezilor nu le plac batistele. 

Nu da bacşiş. În Japonia, bacşişul este o impoliteţe revoltătoare. Chiar dacă încerci să laşi un rest celui care te-a servit la masă sau în orice altă ocazie, respectivul se va simţi jignit crunt şi va veni după tine să îţi dea banii înapoi. Dacă totuşi simţi nevoia să recompensezi, mai bine laşi un mic cadou.

– Nu mânca în public. Japonezii urăsc să vadă pe cineva mâncând în timp ce merg pe stradă sau în mijloacele de transport în comun. Singura acceptată este îngheţata, care se poate mânca pe stradă.

Lasă-te împins în metrou. Există persoane specializate în împingerea călătorilor în trenurile şi metrourile supraaglomerate din Japonia. Acestea sunt aşa-numiţii „Oshia” sau „împingători”, care poartă uniformă, chipiu şi mănuşi şi îi „îndeasă” pe pasageri în aceste mijloace de transport , la orele de vârf.

Poţi dormi pe umărul cuiva. Din cauza distanţelor uneori mari şi a oboselii după o zi de muncă, dacă vreun călător adoarme într-un vagon de tren şi capul îi pică pe umărul vecinului, acesta îl tolerează şi nu îl trezeşte decît la destinaţie.

– Pentru toalete există papuci speciali. Schimbatul în papuci când intri într-o casă japoneză sau într-un restaurant tradiţional, într-un templu sau într-un muzeu este o străveche cutumă. De asemenea, dacă intri la baie, trebuie neapărat să îţi schimbi papucii cu cei speciali pentru baie, care se găsesc în fiecare toaletă.

– În vizită trebuie să duci un cadou. Este o onoare în Japonia să fii invitat în casa cuiva, dar dacă primeşti o asemenea invitaţie, trebuie să îi oferi gazdei un cadou. Acesta trebuie să fie împachetat cât mai sofisticat cu putinţă şi să aibă panglici frumoase.

Nu-ţi turna singur în pahar. Este un gest de gravă impoliteţe să îţi torni singur băutură în pahar. Poţi în schimbi să îi serveşti pe alţii cu băutură şi astfel va fi cineva care va vedea că paharul tău s-a golit şi îţi va turna el ţie în pahar. Întotdeauna trebuie să aştepţi ca cineva să îţi spună „Kanpai” („Noroc!”) înainte d a duce paharul la gură.

– Soarbe cât mai zgomotos. În timp ce noi punem preţ pe mâncatul silenţilos, ca regulă de politeţe, japonezii apreciază dacă sorbi cât mai zgomotos în timp ce mănânci. Astfel arăţi că mâncarea îţi place, iar gazda va fi mulţumită.

– Cartierele de dormit peste noapte. Japonezii, indiferent de poziţia socială pe care o au, apelează adesea la dormitul în locuri speciale – cartierele de dormit – unde sunt hotelurile-capsulă pentru cei obosiţi, care au muncit prea mult  şi ju mai sunt în stare să se ducă acasă sau pentru cei care au stat mai mult în oraş şi au pierdut şi ultimul tren . Aceste hoteluri pentru somn au camere care sunt de fapt nişte cutii în care încape o saltea de pat. Acest concept a apărut în Japonia în anii 1970. Costul unei nopţi dormite în oraş este de 65 de dolari pe noapte.

blank