International, Stiri, Ultima Ora

OBICEIURI CIUDATE de Crăciun la alte popoare

Tradiţia de Crăciun a românilor presupune ca familia să se strângă împreună şi să se bucure împreună în jurul bucatelor alese. Alte popoare au alte obiceiuri de Crăciun, care par multora de-a dreptul ciudate.

craciun_obiceiuri_ciudate_alte_popoare_650x420_27663800

Englezii, de exemplu, se bucură din plin dacă se numără printre câştigătorii unuia dintre cele trei mari pariuri ale sezonului sărbătorilor. Casele de pariuri sunt în acestă perioadă arhipline, oamenii mizând sume mai mari sau mai mici pe diverse teme. Cele mai “gustate” sunt legate de desemnarea celui mai bun (sau mai scump și mai sentimental) anunț de Crăciun, de ocupantul primului loc în numeroase topuri muzicale din săptămâna Crăciunului (melodii, interpreți, formații etc) sau de ce serial de televiziune va strânge cei mai mulți telespectatori în ziua de Crăciun. În ultimii ani, confruntarea s-a dat între “EastEnders” și “Downton Abbey”.

Japonezii nu concep Crăciunul fără celebrele produse de la “Kentucky Fried Chicken”, așa încât stau la coadă ore în șir în această zi de sărbătoare la una dintre cele 1.200 de francize ale celebrei mărci.Obiceiul are originea în 1974, când KFC a observat că străinii care locuiau în Japonia nu reușeau să-și procure carne de curcan pentru Crăciun. Prin urmare, firma a lansat campania publicitară “Kurisumasu ni wa kentakki!” (Crăciun în Kentucky), oferind un meniu special cu pui fript și vin pentru numai zece dolari. Succesul a fost imens nu numai în rândul expaților, ci și al japonezilor.

blank