El Chapo
Featured, International

Oamenii lui El Chapo au săpat la 10 metri sub pământ pentru eliberarea unui traficant

Un tunel lung de aproape 200 de metri a fost descoperit de autoritățile peruviene în apropierea închisorii Miguel Castro Castro, iar poliția suspectează că a fost săpat de vechiul cartel Sinaloa al lui El Chapo, pentru a-l elibera pe un traficant de droguri sârb.

Poliția națională din Peru apreciază că lucrările la tunelul aflat la 10 metri sub pământ au început acum un an și jumătate, după ce un columbian a închiriat o proprietate lângă închisoare, potrivit presei din Peru.

Localnicii le-au spus polițiștilor că lucrările au avut loc în cea mai mare parte noaptea, când camioane cu basculante soseau în mod regulat pe proprietatea respectivă, probabil pentru evacuarea pământului.

Tunelul are o înălțime de 1,5 metri și o lățime de 1,2 metri, are țevi pentru drenarea apei și se crede că a fost săpat manual, relatează La Republica.

Se presupune că a fost săpat pentru a-l scoate din închisoare pe Zoran Jaksic, un traficant de droguri sârb, care a fost condamnat la 25 de ani anul trecut, după ce o anchetă l-a legat de traficul a 800 de kilograme de cocaină.

Jaksic este liderul Grupo América, despre care se zvonește că ar fi aliat cu vechiul cartel Sinaloa al lui El Chapo. Planul a căzut după ce au apărut zvonuri legate de evadarea lui Jaksic, iar oficialii l-au transferat la o altă închisoare. Cel mai probabil, lucrările la tunel au fost abandonate atunci.

Potrivit La Republica, planul era conectarea închisorii cu o casă aflată la 300 de metri distanță.

Víctor Revoredo, șeful Brigăzii speciale care s-a ocupat de caz, a declarat pentru presa locală că în spatele acestor lucrări ar fi cartelul Sinaloa. „Conform informațiilor obținute de Brigada specială, care a reușit să pătrundă în această organizație criminală – cartelul Sinaloa – acest tunel era săpat pentru un cetățean de naționalitate sârbă și pentru un cetățean de naționalitate mexicană”, a spus Revoredo.

Sursele din cadrul poliției au spus pentru presă că deținutul sârb era Jaksic.

Cartelul Sinaloa este cunoscut pentru specializarea în sisteme complexe de tuneluri, folosite pentru trafic de droguri sau pentru a-i ajuta pe deținuții cu greutate să evadeze. Fondatorul cartelului Joaquin „El Chapo” Guzmán a evadat astfel. A doua evadare a lui El Chapo, din închisoarea Altiplano, Mexic, a fost printr-un tunel lung de aproape un kilometru.


blank