O tânără
Featured, International

O tânără rusoaică a murit după ce și-a scăpat mobilul în cadă, în timp ce făcea baie

O tânără din Arhanghelsk, Rusia, a murit electrocutată, în propria cadă, după a scăpat în apă telefonul pe care îl pusese la încărcat, potrivit Mirror.

Olesya Semenova, o tânără care lucra ca vânzătoare într-un magazin de haine, avea 24 de ani și a fost găsită de colega sa de apartament, care a chemat serviciile de urgență.

„Am țipat, am scuturat-o, dar era palidă, nu respira și nu dădea semne de viață. Mi-a fost foarte frică. Când am atins-o, am primit un șoc electric. Era un smartphone în apă, se încărca”, a declarat Daria, prietena decedatei.

Sosiți la fața locului, paramedicii au încercat să o salveze pe tânăra din Rusia, însă a fost mult prea târziu. Aceştia au fost nevoiţi să constate decesul. După acest eveniment tragic, autoritățile ruse au atras un semnal de alarmă.

Aceştia le-au cerut oamenilor să fie mult mai atenţi atunci când umblă cu dispozitive electronice în apropierea apei, mai ales dacă acestea sunt conectate în mod direct la o sursă de energie.

În Rusia, au mai fost raportate astfel de evenimente tragice.

blank