Actualitate, Stiri

O parte din mita primită de Vanghelie, folosită pentru campania lui Mircea Geoană

O parte din şpaga primită de Marian Vanghelie de la omul de afaceri Dumitru Marin a fost utilizată pentru renovarea sediului de campanie al candidatului PSD la alegerile prezidențiale din anul 2009, Mircea Geoană, precum și a sediului PSD sector 5 București.

vanghelie_geoana_mediafax_foto_andrei_pungovschi_32999000

Informația apare în referatul prin care DNA solicită judecătorilor arestarea preventivă a primarului sectorului 5, Marian Vanghelie.

„Un alt mod de plată al «comisionului» de către suspectul Dumitru Marin l-a constituit încheierea și plata unor contracte de publicitate în favoarea unor televiziuni indicate de către inculpatul Vanghelie Marian-Daniel. Aceste televiziuni ar fi B1 TV şi OTV.

Totodată, alte modalităţi, adiacente, prin care Dumitru Marin a achitat „comisionul” solicitat de către Vanghelie Marian-Daniel a fost şiefectuarea ori plata de lucrări de renovare şi amenajare a altor spaţii, între care sediul de campanie al candidatului Partidului Social-Democrat la alegerile prezidenţiale din anul 2009( n.r.: Mircea Geoana), sediul Partidului Social-Democrat Cotroceni (un imobil situat pe strada Obedenaru, proprietate CALEX BUSINESS GRUP S.R.L.), sediul Partidului Social-Democrat Bucureşti Sector 5, birouri din cadrul Primăriei Sectorului 5 Bucureşti”, se arată în referatul DNA.

În plus, alţi bani din mită mergeau pentru „strângerea, contra cost, de semnături necesare înregistrării unui candidat la alegerile europarlamentare din anul 2014; suportarea cheltuielilor făcute de inculpatul Vanghelie Marian-Daniel la anumite restaurate; sponsorizarea de către societățile controlate de acesta a unor manifestări organizate de Primăria sectorului 5 (cum sunt petrecerile de revelion)„, se mai precizează în comunicat.

Marian Vanghelie este acuzat de DNA de abuz în serviciu, luare de mită și spălare de bani, în legătură cu acordarea unor contracte de lucrări publice unor firme controlate de omul de afaceri de Dumitru Marin, valoarea totală a acestor contracte fiind de 2 miliarde lei.

În schimbul acordării acestor contracte, Vanghelie este acuzat că a perceput un „comision” de aproximativ 20% din valoarea lucrărilor.

blank