Featured, Medical

O nouă speranță pentru bolnavii de cancer! Vaccinul ăsta elimină toate tumorile din corp

Până și metastaza a fost oprită. „Nu cred că există vreun tip de tumoare pe care să nu o putem trata”, spune liderul echipei de savanți.

Cercetătorii de la Universitatea Stanford (California, SUA) au reușit aparent imposibilul: din 90 de șoareci bolnavi de cancer, au reușit să-i vindece… pe toți. Deși boala a recidivat în cazul a trei animale, tumorile au bătut în retragere după o a doua aplicare a aceluiași tratament. Vorbim despre șoareci cu cancer la sân, colon și piele. Toate cele trei tipuri au fost vindecate.

Ronald Levy, liderul echipei de savanți, explică cum stau lucrurile: „Abordarea noastră presupune o singură aplicare a unor cantități foarte mici din doi agenți pentru a stimula celulele imunitare doar înăuntrul tumorii. La șoareci am văzut efecte uluitoare în întreg corpul, inclusiv eliminarea tumorilor care se răspândiseră peste tot prin animal”.

Vaccinul celor de la Stanford reactivează celulele T ale sistemului imunitar, care devin tot mai ineficiente în lupta contra cancerului pe măsură ce tumoarea se extinde. Americanii au injectat câteva micrograme (a milioana parte dintr-un gram) din doi agenți în tumoare: 1) o porțiune de ADN care amplifică receptorul OX40 la suprafața celulelor T; 2) un anticorp care fuzionează cu OX40 și „mobilizează” celulele T.

Pentru că agenții ăștia sunt injectați direct în tumoare, doar celulele T dinăuntrul ei sunt activate. Cu alte cuvinte, sistemul imunitar înțelege perfect care e inamicul și atacă doar unde trebuie, fără ca restul organismului să aibă de suferit.

Metoda asta nu doar că elimină tumoarea, dar duce șansele de recidivă aproape de zero.

Urmează teste pe oameni. Cercetătorii vor acum să recruteze 15 pacienți cu limfoame de grad redus (cu o tendință de a se extinde foarte lent). Dacă efectul se va dovedi același ca în cazul șoarecilor, s-ar putea ca în sfârșit să avem un leac pentru cancer.

Sursa: Noizz.ro

blank