Actualitate, Social, Stiri

O nouă parcare gratuită în cel mai fierbinte punct al Bucureştiului: Piaţa Obor

Zona comercială are un aflux zilnic de mii de cetăţeni

media_20131011122704_438

În scopul fluidizării circulaţiei din cea mai mare zonă comercială a Capitalei, noua Piaţă Obor, unde mii de bucureşteni vin să se aprovizionează zilnic, primarul Neculai Onţanu a deschis vineri, 11 octombrie, o nouă parcare publică gratuită, provizorie cu o capacitate de peste 300 de locuri pe strada Ziduri Moşi numărul 23.

Terenul, în suprafaţă de 4000 m.p., pe care s-a amenajat noua parcare gratuită, aparţine Societăţii Comerciale “Prodplast Imobiliare S.A., fostă “Mase Plastice”.

media_20131011122705_228

Programul de funcţionare a fost stabilit zilnic între orele 07.00 – 19.00, după care conducătorii auto sunt rugaţi să elibereze locurile de parcare, în caz contrar autovehiculul va fi ridicat şi se vor percepe taxe pentru recuperarea acestuia.

Noua parcare publică gratuită se adaugă celor 551 de locuri de parcare care au fost amenajate, deja, în noua Piaţă Obor pentru bucureştenii care se aprovizionează din cea mai mare zonă comercială a Capitalei. În prezent, pentru cumpărătorii şi comercianţii noii Pieţe Obor funcţionează o parcare publică subterană cu o capacitate de 187 de locuri, precum şi 4 parcări supraterane cu o capacitate totală de 364 de locuri.

Odată cu deschiderea noii parcări gratuite provizorii, poliţiştii locali ai Primăriei Sectorului 2 vor aplica amenzi contravenţionale pentru conducătorii auto care nu respectă semnele de circulaţie care interzic parcarea autovehiculelor pe strada Ziduri Moşi în dreptul noii Pieţe Obor, măsură care are ca scop fluidizarea traficului rutier într-o zonă comercială importantă şi aglomerată a Capitalei. 

blank