Featured, Life

O NOUĂ COMPETIŢIE, NOI PERFORMANŢE REMARCABILE PENTRU MICII ŞAHIŞTI DIN SECTORUL 6!

Cu sprijinul Primăriei Sectorului 6, un număr de 8 copii practicanţi ai sportului minţii au avut şansa de a participa la cea de-a XXXI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Şah „Memorial Gheorghe Constantin – Trofeul Centrocoop”, organizat, ca în fiecare an, de Clubul Sportiv Tinerii Maeştri Bucureşti.

La finalul competiţiei desfăşurate în sistem elveţien, locurile 1 au fost adjudecate de Anghel Teodor (categoria „sub 10 ani”)  şi Caraba Alexandru (categoria „sub 14 ani”), în timp ce Radu David (categoria „sub 14 ani”) şi Dumitrescu Daniel (categoria „open”) au obţinut locurile 2 şi, respectiv, 3.

Locuitori ai Sectorului 6, premianţii participă la cursurile gratuite de şah organizate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 în cadrul Centrului de Recreere şi Dezvoltare Personală „Conacul Golescu-Grant”, dar şi la cursuri de şah susţinute de alte cluburi de profil.

Desfăşurat în perioada 27 august – 2 septembrie 2018, în staţiunea Eforie, turneul a reunit 150 de participanţi de toate vârstele şi din toate judeţele ţării.

blank