O femeie însărcinată a fost ucisă de câini, într-o pădure din nordul Franței, acolo unde se desfășura o partidă de vânătoare cu câini.

Trupul Elisei Pilarski, 29 de ani, care ieșise la plimbare cu câini ei, a fost descoperit în apropierea orașului Villers-Cotterêts. Ea a murit din cauza numeroaselor mușcături pe care le avea mai ales în partea superioară a corpului, potrivit procurorului Frédéric Trinh, citat de BBC NEWS.

Polițiștii au spus că 93 de cainii sunt testați în acest moment și a fost deschis un dosar pentru omor. Vor fi efectuate teste ADN, în urma cărora vor fi identificați câini care au atacat-o, apoi proprietarii lor.

Între câini testați se numără și cei cinci dulăi ai femeii, care era însărcinată în luna a șasea. Examinarea medico-legală a stabilit că decesul a fost provocat de hemoragia masivă survenită în urma mușcăturilor.

Citeste si...  Donald Trump îl acuză pe Macron că dă mesaje confuze Iranului

Ce s-a întîmplat în pădure
Potrivit procurorului de caz, duminică, Elisa Pilarski își plimba câinii în pădurea Retz, la aproximativ 80 de kilometri nord-est de Paris. La un moment dat l-a sunat pe partererul ei și i-a spus că îi este frică, pentru că o haită de câini era pe cale să o atace.

Bărbatul a plecat imediat spre zona respectivă și i-a descoperit cadavrul după ce a auzit schelălăitul unuia din câinii ei.

Potrivit unui ziar local, Le Courrier Picard, exact în intervalul în care femeia a fost atacată și ucisă de dulăi, în zona respectivă se desfășura o partidă de vânătoare de căprioare la care au fost folosiți și câinii.