Actualitate, Featured

O femeie din Sibiu, pentru că nu era de acord cu relația fetei, i-a înscenat răpirea

O femeie din Sibiu a înscenat răpirea fetei sale, în vârstă de 16 ani, și a fiicei acesteia, de 4 luni, pentru că nu accepta relația acesteia. Sibianca a primit o amendă de 500 de lei.

La sfârșitul săptămânii trecute, o femeie din localitatea Mălâncrav a sunat la 112 să reclame că fiica ei minoră, în vârstă de 16 ani, împreună cu fiica acesteia, în vârstă de 4 luni, au fost răpite de iubitul fetei sale.

A început imediat căutarea acestora și s-a reușit localizarea celor trei într-un imobil din orașul Sibiu, la locuința iubitului tinerei, transmite Polița Sibiu, citată de Mediafax.

Odată cu audierea tinerei și a concubinului acesteia, s-a conturat ipoteza că tânăra și fiica ei au plecat de bunăvoie cu bărbatul pentru a locui împreună cu acesta.

Întrucât mama tinerei nu a acceptat relația de concubinaj dintre cei doi, a înscenat povestea răpirii tinerei și fiicei acesteia astfel încât cele două să fie depistate de către polițiști și aduse acasă, în localitatea Mălâncrav.

Polițiștii au deschis dosar de cercetare penală pentru inducere în eroare a organelor judiciare. Femeia a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei.

sibiu, politia romana, apeluri false 112

blank