Featured, IT&C

O femeie a uimit planeta cu calcularea zecimalelor numarului Pi

Emma Haruka Iwao, o angajată a Google, a descoperit 31.4 trilioane de zecimale ale numărului Pi, doborând ultimul record de calculare cu aproape 9 trilioane, relatează independent.co.uk, potrivit mediafax.

Descoperirea a fost dezvăluită chiar cu ocazia Zilei Numărului Pi, care coincide cu data de 14 martie scrisă în formatul lună/zi. Iwao a ajuns la aceste rezultate prin folosirea infrastructurii tehnologice a companiei multinaționale. Deoarece Pi este un număr irațional, care are un număr infinit de zecimale, calcularea acestora depinde de puterea mijloacelor de calcul, ceea ce înseamnă că avansul în tehnologie va aduce posibilitatea stabilirii unor noi recorduri.

Inginerul a afirmat că această realizare este un vis devenit realitate pentru ea, deoarece visa încă din copilărie să stabilească un nou record pe această temă. Ea a declarat că „au trecut mai mult de 20 de ani de când m-am întâlnit prima oară cu Pi”.

Folosirea computerelor și supercomputerelor pentru a calcula Numărul Pi nu este o noutate pentru corporația care are sediul în California, însă performanța lui Iwao a marcat folosirea în premieră a tehnologiei „cloud computing”. Operațiunea a durat 111.8 zile, echivalentul a 2.795 zile operaționale sau 7.6 ani operaționali pentru o mașinărie și a folosit 25 de noduli.

Calcularea trilioanelor de cifre ale numărului Pi poate fi impresionantă din punct de vedere al domeniului software. Cu toate acestea, inginerilor nu le este necesar să cunoască decât primele 20-30 de zecimale, în timp ce aplicațiilor software nu le trebuie decât câteva sute.

blank