Showbiz, Stiri

Nunta lui Lucian Bute la Galati:

Peste 450 de persoane, invitate

Nunta lui Lucian Bute la GalatiCampionul de box Lucian Bute si Elena Aprozeanu, se cununa religios, sambata, la Galati, unde va fi organizata si petrecerea de nunta la care sunt invitate peste 450 de persoane. Nasi vor fi primarul din Busteni, Emanoil Savin, si sotia acestuia. Cununia religioasa are loc la ora 17.00, la o biserica din municipiul Galati, iar petrecerea se va desfasura la complexul Viva din oras, unde a fost amenajat un cort imens pe terenurile de tenis ale clubului. Pentru acest eveniment, la care au fost invitate peste 450 de persoane, Luan Bute a inchiriat un hotel intreg. In ceea ce priveste meniul, chef-ul complexului unde va avea loc evenimentul a declarat ca va fi unul „fusion”, care va incerca sa combine produsele traditionale romanesti cu cele europene extrem de rafinate. Acesta a spus ca vor fi servite branzeturi italiene, peste de Dunare, turnedo de vita Rossini, preparate din vanat, fructe de mare si salate exotice, dar nu vor lipsi nici sarmalutele in cuib de mamaliga si vinul romanesc.Atmosfera va fi intretinuta de artisti precum Mioara Velicu sau formatia Provincialii. Lucian Bute si Elena Aprozeanu s-au casatorit civil in urma cu o saptamana.

blank