Actualitate, Featured

Numită Avocat al Poporului Renate Weber. Ce avere deţine aceasta

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a votat, miercuri, numirea Renatei Weber ca Avocat al Poporului. Propunerea acesteia pentru funcție a fost făcută de către ALDE.

Numirea acesteia a fost aprobată cu 209 de voturi „pentru” în plenul reunit, de miercuri, al Parlamentului.

PNL și USR l-au susținut pe Peter Eckstein Kovacs pentru funcția de Avocat al Poporului, iar PMP pe avocatul Cătălin Voinea-Mic.

După ce a fost propusă de ALDE pentru funcție, Renate Weber a anunțat că demisionează din partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu.

Victor Ciorbea a trimis, luni, o adresă către președinții Camerei Deputaților și Senatului, Marcel Ciolacu și Călin Popescu Tăriceanu, în care îi anunță că mandatul său în funcția de Avocat al Poporului a încetat, potivit unui comunicat de presă al instituției.

Potrivit legii 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, Avocat al Poporului este numit pe o durată de 5 ani de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Mandatul Avocatului Poporului poate fi reînnoit o singură dată.

Nu mai e un secret ce avere are Renate Weber, noul Avocat al poporului. Fostul europarlamentar Renate Weber a fost nominalizată pentru funcția de Avocat al poporului la începutul săptămânii. Liderii coaliției de guvernare s-au întâlnit, luni dimineață, pentru discuţii privind postul de Avocat al Poporului, funcţie rămasă vacantă după ce mandatul lui Victor Ciorbea a expirat deja, și au propus-o pe Renate Weber pentru acest post

Ce avere are Renate Weber, noul Avocat al Poporului. Deţine un teren, o vilă şi două apartamente

„Avocatul Poporului e al celor de la ALDE”, a spus premierul Viorica Dăncilă după întâlnirea coaliţiei. Miercuri, Weber a fost numită Avocatul poporului în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului, urmând să aibă un mandat de 5 ani, ce poate fi reînnoit o dată. Weber a candidat în mai la alegerile europarlamentare, dar nu a mai prins un loc în Parlamentul European, aşa cum s-a întâmplat la precedentele alegeri. În declaraţia de avere depusă în martie 2019, Weber a completat că deţine un teren, o vilă şi un apartament în Bucureşti, un apartament în Braşov şi două maşini.

blank