Actualitate

Nu vă fie teamă, SRI lucrează. ISIS interzis în România

SRI lucrează din greu pentru a combate terorismul. Mai multe persoane străine suspecte de acţiuni ce au legătură cu terorismul au fost declarate indezirabile în acest an şi s-a luat decizia înlăturării lor de pe teriotoriul naţional cu ajutorul Curţii de Apel Bucureşti. Mai mult, 246 de persoane au fost la graniţa cu România. Toate aceste lucruri s-au întâmplat la propunerea Serviciului Român de Informaţii (SRI). sri_ascultatiot_35606700

„SRI, ca autoritate naţională în domeniul antiterorismului, îşi reiterează eforturile în vederea prevenirii oricăror ameninţări teroriste la adresa României şi a aliaţilor săi. În ceea ce priveşte numărul de expulzări ale persoanelor suspectate de acţiuni care au legătură cu terorismul, în 2015, la propunerea SRI, Curtea de Apel Bucureşti a pus în aplicare măsura de declarare ca indezirabil în cazul a nouă cetăţeni străini care reprezentau o ameninţare pe profil antiterorist, aceştia fiind îndepărtaţi de pe teritoriul naţional. De asemenea, tot la propunerea SRI, Ministerul Afacerilor Interne a pus în aplicare măsura de nepermitere a intrării în ţară (NPI) a 246 de persoane care comportau riscuri pe profil antiterorist. Principalele motive care au condus la iniţierea şi aplicarea unor măsuri preventive au fost date de: background-ul radical sau terorist al persoanei sau familiei, conexiunile cu entităţi teroriste, demersuri de coagulare a unor grupuri de străini susţinători ai unor entităţi jihadiste, în special Daesh; (auto)radicalizare şi propagandă (inclusiv online) în favoarea unor entităţi teroriste (preponderent Daesh); încercarea de a tranzita România pentru a se alătura Daesh în Siria”, a arătat Ovidiu Marincea. 

„În contextul european de securitate, în care atacurile teroriste din Franţa s-au soldat cu numeroase pierderi de vieţi omeneşti, Serviciul Român de Informaţii desfăşoară o susţinută activitate de monitorizare a situaţiei din România. Pe baza datelor deţinute în prezent, Sistemul Naţional de Alertă Teroristă rămâne la nivelul albastru-precaut, întrucât informaţiile disponibile şi evenimentele recente indică un risc scăzut de producere a unui atac terorist pe teritoriul României. În calitate de autoritate naţională în prevenirea şi combaterea terorismului, SRI menţine permanent legătura cu autorităţile care fac parte din Sistemul Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului, astfel încât orice potenţial risc la adresa securităţii naţionale să fie analizat şi evaluat pentru a adopta măsurile adecvate”, a mai menţionat Ovidiu Marincea. 

blank