Nu se va opri curentul electric
Featured, Social

Nu se va opri curentul electric utilizatorilor care nu-și schimbă contractelor

Nu se oprește curentul dacă consumatorii nu vor opta pentru trecerea la ofertele concurențiale. Sub nicio formă nu va fi întreruptă alimentarea cu energie electrică în această situație, dă asigurări Silvia Vlăsceanu, directorul ACUE.

Nu rămâne nimeni fără curent, iar furnizorul poate fi oricând schimbat de la 1 ianuarie 2021, dar și în timpul anului. Însă, dacă cineva va alege să nu o facă, va plăti un preț mai mare chiar și cu 25%, așa zisul preț de serviciu universal.

Silvia Vlăsceanu, directorul executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), explică că nu pot fi făcute deconectări din motive contractuale (evident, care exclud neplata, n.r.), așadar nu se oprește curentul.

Liberalizarea energiei nu este nouă la noi
„Cel mai important lucru pe care trebuie să îl ştie consumatorii este că nu este pusă în pericol niciun moment continuitatea alimentării cu energie electrică”, a subliniat ea.

Silvia Vlăsceanu a explicat că liberalizarea pieţei a început în urmă cu mai mulţi ani şi că fiecare consumator putea încheia şi până acum contracte cu orice furnizor licenţiat.

„Procesul de liberalizare a mai fost parcurs o dată, în cursul anului 2018, până a apărut OUG 114/2018, care a reintrodus preţurile reglementate”, a explicat directoarea Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie.

Liberalizarea înseamnă că preţurile nu vor mai fi reglementate, iar furnizorii vor achiziţiona toată cantitatea de energie de pe bursă.

„Consumatorii vor primi informările de la furnizori în cursul lunii ianuarie, vor vedea oferta concurenţială şi vor compara cu oferta de serviciu universal şi vor vedea că este mai scump serviciul universal. Acesta este un serviciu de ultimă instanţă şi ar trebui să rămână aşa cum îi spune numele, de ultimă instanţă. Scopul liberalizării este să alegi un furnizor cât mai atractiv”, a continuat reprezentanta companiilor din energie.

Ea a amintit şi că putem încheia contracte până la 1 februarie pe piaţa liberă, care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie, conform unei decizii a ANRE.

„Ce ne lipseşte nouă în acest moment este schema de susţinere a consumatorilor vulnerabili şi sursele de finanţare”, a mai spus Vlăsceanu.

În concluzie, piaţa de energie electrică va fi complet liberalizată la 1 ianuarie.


blank