IT&C, Stiri

NU ÎŢI IMAGINEZI câte telefoane iPhone 6 s-au vândut în primele 3 zile

Grupul american Apple Inc a vândut peste 10 milioane de noi iPhone-uri în primul weekend, după ce modelele au fost scoase la vânzare, arătând cererea solidă pentru telefoanele cu ecrane mai mari, transmite Reuters.

imagescai4eyd9_27719300

Directorul general al companiei, Tim Cook, a anunţat că livrările modelelor iPhone 6 şi iPhone 6 Plus ar fi putut fi chiar şi mai ridicate în cazul în care compania ar fi avut la dispoziţie mai multe telefoane. În 2013, Apple a vândut peste nouă milioane de iPhone 5S şi 5C în primul weekend, după ce modelele au fost scoase la vânzare. Modelele iPhone 5S şi 5C au diagonala ecranului mai mare decât versiunile lansate pe piaţă anul trecut.

Analiştii estimau în primul weekend vânzări de până la zece milioane de iPhone-uri, după ce Apple a înregistrat un număr record de precomenzi – patru milioane – în 12 septembrie, ziua în care s-a dat startul precomenzilor.

Luni, la bursa de la New York, acţiunile Apple au închis în creştere cu aproape 1%, la 101,06 dolari. Anul acesta, titlurile companiei au urcat la bursă cu 26%.

Noile iPhone-uri au fost vândute în SUA, Australia, Canada, Franţa, Germania, Hong Kong, Japonia, Puerto Rico, Singapore şi Marea Britanie. Din 26 septembrie, modelele iPhone 6 şi iPhone 6 Plus vor fi vândute în alte 20 de ţări, a anunţat Apple.

‘Modelul iPhone este un produs american, dar care este fabricat în China. iPhone 6 ar putea fi cel mai aşteptat smartphone lansat vreodată de Apple, interesul pentru acest telefon depăşindu-l pe cel pentru iPhone 5S şi iPhone 5’, a declarat recent economistul şef pentru China de la Bank of America Merill Lynch, Ting Lu. ‘Vânzările de iPhone 6 ar putea influenţa chiar şi indicatorii macro ai ţărilor implicaţi în fabricarea lui’, a adăugat Lu.

Potrivit calculelor analiştilor de la Bank of America Merill Lynch, iPhone 6 ar putea adăuga un punct procentual pe lună la creşterea exporturilor chineze pentru restul lui 2014, în timp ce exporturile Taiwanului ar putea fi mai mari cu două puncte procentuale pe lună în perioada august – octombrie şi cu un punct procentual în perioada noiembrie 2014 – ianuarie 2015.

blank