Featured, Social

Noua lege a vaccinării, publicată de MS. Ce obligații au părinții?

Ministerul Sănătății a făcut public proiectul noii legi a vaccinării. Potrivit proiectului, părinții sunt obligați să-și vaccineze copiii, însă nu sunt prevăzute amenzi pentru cei care refuză. În schimb, legea dă posibilitatea DSP-urilor să sesizeze protecția copilului.

Observațiile si propunerile privind proiectul de act normativ pot fi transmise pe adresa propuneri@ms.ro. Termenul limită până la care se pot face propuneri este cea de a 10-a zi de la publicare.

„În vederea asigurării dreptului la sănătate și la educație al tuturor copiilor și tinerilor, garantate de stat, înscrierea acestora într-o colectivitate de învățământ se va face numai după prezentarea documentelor care atestă efectuarea vaccinărilor obligatorii sau a unei scheme de recuperare pe care să o realizeze în termen de un an”, se precizează în expunerea de motive.

De asemenea, prin proiectul de lege sunt stabilite atribuțiile și responsabilitățile tuturor actorilor implicați în procesul de realizare a activităților de vaccinare, instituții publice și societate civilă.

Potrivit proiectului pus în dezbatere, toți furnizorii de servicii medicale care prestează servicii de vaccinare vor fi obligați să se înregistreze ca furnizori de servicii medicale de vaccinare în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV), în termen de 2 ani de la publicarea acestei legi.

Inițiatorii susțin că proiectul de lege are în vedere creșterea acoperirii vaccinale pentru toate tipurile de vaccinuri incluse în Programul Național de Vaccinare, astfel încât să se asigure un status imun corespunzător al copiilor împotriva principalelor boli prevenibile prin vaccinare, precum și conștientizarea părinților sau reprezentanților legali ai acestora privind beneficiile vaccinării, siguranța, calitatea și reacțiile adverse posibile în caz de vaccinare.

„În vederea asigurării continuității procesului de vaccinare, indiferent de discontinuitățile procesului de aprovizionare al producătorului / furnizorului de vaccinuri, se va asigura în depozitul național un stoc de rezervă de vaccinuri și consumabilele aferente cel puțin egal cu necesarul anual cu termen de valabilitate de minim 18 luni, astfel că în situații epidemiologice speciale vaccinurile să fie folosite din stocul de rezervă constituit în acest sens”, se precizează în proiect.

Totodată, în cadrul Institutului Național de Sănătate Publică se va înființa Grupul Tehnic de Coordonare a Activităților de Vaccinare (GTCAV), structură fără personalitate juridică, independent, a cărui activitate este finanțată din fonduri alocate Programului Național de Vaccinare, cu rol în elaborarea Strategiei Naționale de Vaccinare și coordonarea activității de vaccinare la nivel național.

„Scopul principal al acestei legi nu este acela de a sancționa părinții sau reprezentanții legali ai copiilor, ci acela de a asigura o informare mai bună a acestora, asupra tipurilor de vaccinuri administrate, asupra beneficiilor acestora, asupra stării de sănătate a copiilor, asupra riscurilor la care se expun prin nevaccinare. De asemenea, prin prezentul proiect de lege, devine primordial rolul medicului de familie privind informarea părinților și stabilirea unei relații de încredere între medic și pacient, respectiv părinții, în acest caz, dar și rolul statului în asigurarea și garantarea sănătății la nivel populațional”, precizează inițiatorii, în expunerea de motive.

blank