Politic, Stiri

Norica Nicolai, reacție-surpriză după retragerea lui Crin Antonescu

„Decizia lui Crin Antonescu este inexplicabilă”

 norica

Vicepreşedintele PNL Norica Nicolai declară că decizia lui Crin Antonescu de a nu mai candida la prezidenţiale este „inexplicabilă” şi că nu ştie ce a determinat atitudinea acestuia.

Întrebată, sâmbătă, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, cum comentează decizia lui Crin Antonescu de a nu mai candida la prezidenţiale, Norica Nicolai a spus că va avea luni o discuţie cu acesta în Biroul Politic Naţional al PNL.

„Decizia lui Crin Antonescu este inexplicabilă şi nu vreau să fac niciun comentariu înainte de a avea o discuţie cu el, lucru care se va întâmpla, luni, în Biroul Politic Naţional. Fiecare are filosofia propriei atitudini. Nu ştiu ce a generat atitudinea lui Crin Antonescu şi, pentru binele PNL, mă feresc să fac comentarii în buna tradiţie românească. PNL va avea un Congres care va lua decizii legate de candidatul la Preşedinţie şi de funcţia de preşedinte al partidului”, a spus Nicolai.

La rândul său, vicepreşedintele PNL senatorul Marius Nicoară a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că decizia lui Antonescu este „o surpriză” pentru el. „Până nu cunoaştem, exact, resorturile acestei decizii, nu putem să o comentăm. Sunt alte resorturi, din ce am înţeles”, a subliniat Nicoară.

Întrebat, în continuare, dacă dreapta are un candidat mai bun decât Antonescu, senatorul liberal a arătat că viitoarea construcţie de dreapta va merge şi pe sondaje de opinie.

„Nu avem sondaje relevante, nu putem spune acum dacă unul e mai bun decât altul. Dacă s-a retras Antonescu, trebuie făcute alte măsurători, alte evaluări, alte strategii”, a mai spus Marius Nicoară.

Crin Antonescu a anunţat, sâmbătă, că nu va candida la Preşedinţia României şi că pune capăt şi interimatului pe care îl are la conducerea acestei formaţiuni politice. Antonescu a mai spus că nu va candida la alegerile prezidenţiale pentru a favoriza desemnarea urgentă a unui candidat care să fie mai uşor acceptat de forţele politice de dreapta sau chiar de presa de dreapta.

 

 

blank