Featured, Politic

Norica Nicolai critică dur un proiect al lui Ana Birchall

Norica Nicolai lansează un val de critici după conferinţa de presă în care ministrul justiţiei Ana Birchall a anunţat un proiect de modificare a legislaţiei privind unele infracţiuni. Principala nemulţumire este legată de faptul că PSD nu a consultat ALDE în privința modificărilor și, mai mult decât atât, se încalcă decizia luată în coaliție de a nu mai promova modificări în domeniul justiției prin OUG.

Norica Nicolai spune că decizia premierului, promovată de ministrul Justiţiei, de a înăspri pedepsele pentru anumite infracţiuni este una pozitivă, în esenţă, dar că sunt câteva aspecte care trebuie reglementate suplimentar.

Ea arată că pentru traficul de persoane „se impune categoric o majorare a limitelor de pedepse”. În ceea ce priveşte eliberarea condiţionată, „soluţia este nu perioada de detenţie excesivă, ci cea de prevenire şi de prevedere de măsuri de reintegrare a persoanelor care au comis o faptă penală, măsuri care de altfel au fost ignorate total până acum”, susţine Norica Nicolai.

Ea se întreabă, totodată, de ce „competenţa cu privire la infracţiunile de omor trebuie să treacă la DIICOT, atâta vreme cât în Parchetul General avem specialişti de excepţie şi cu rezultate notabile. Nu cred că este o măsură de politică penală corectă slăbirea principalelor instituţii pe care Constituţia le consacră în acţiunea împotriva criminalităţii. Şi aceste obervaţii sunt la o primă vedere, generate de prezentare publică a ordonanţei de către ministrul justiţiei”.

„Românii s-au pronunţat categoric în 26 mai şi nu înţeleg de ce preşedintele Klaus Iohanns, iniţiatorul acestui referendum, dar şi Guvernul aleg să ignore această voinţă. Preşedintele, în opinia mea, ar fi fost primul care ar fi trebuit să reacţioneze în privinţa acestor propuneri. Mă întreb de ce nu o face. Sau pentru dl Klaus Iohannis voinţa poporului a fost doar un sprijin electoral la momentul oportun şi atât?”, scrie vicepreşedintele ALDE.

Totodatăă, ea invocă o problemă de colaborare la nivel de coaliţie: „Mă aşteptam, ne aşteptam, ca, la discuţia de zilele trecute din şedinţa coaliţiei, să ne fie prezentate aceste măsuri, să le discutăm, şi nu să le aflăm ieri dintr-o conferinţă, fie ea şi a unui ministru. Să fie oare explicaţia acestei situaţii faptul că unul dintre partenerii din această coaliţie a decis să încalce ceea ce, imediat după referendumul din 26 mai, ne-am angajat să respectăm, ca urmare a voinţei exprimate a românilor, şi anume să nu mai intervenim în niciun fel prin ordonanţe de urgenţă în domeniul juridic?”.

 

blank