Noi, azi, suntem români. De mâine, să rămânem măcar cetăţeni

1 Decembrie, Ziua Naţională, ziua românilor de pretutindeni… Ziua în care ne amintim, cei mai mulţi dintre noi şi fără să ne socoată cineva patetici, că suntem români. Că avem o istorie, că avem un trecut, că avem nişte înaintaşi care s-au luptat pentru ca noi, cei de azi, să ne bucurăm de o Românie Mare – nu pe cât s-ar cuveni, dar mare – de nişte drepturi la care ei doar visau, de, până la urmă, mândria de a fi român. Cu tot ce înseamnă – şi înseamnă atât de multe! – a fi român. Să ne amintim că, închid mica paranteză, avem o amprentă proprie şi definitorie, imprimată temeinic în Balcanismul geografic, şi nu numai, în care ne-a lăsat Dumnezeu. Că avem tradiţii de excepţie, că avem un port popular mirific, e drept, închis oarecum în ladă, (aş vrea să cred că în lada de zestre a neamului, fără lăcate şi oprelişti), că avem folclor, că avem eroi, că avem talente, că avem oameni de valoare, că, în definitiv, ne avem pe noi. Noi, care alergăm după chilipiruri pe la lansări de candidaţi ori evenimente naţionale, noi, care avem încă salariile şi pensiile tăiate, noi, care căutăm vacanţe exotice în Brazilia sau Thailanda, noi, care nu ştim acum, la prânz, ce punem pe masă la cină, noi, care ne dezbrăcăm de caracter şi nu numai, pe la emisiuni televizate, noi, care încingem hora când simţim preaplinul din noi că se revarsă în cascadă afară, noi, care strigăm la un meci de fotbal, noi, care ieşim să protestăm – mă, rog, când se întâmplă, nu e de generalizat, dar nu e nici de trecut cu vederea – noi care fugim după autobuz sau taxi, noi care învăţăm că orice este, în timpurile de astăzi, posibil. Noi, toţi, aşa cum suntem. Azi, toţi, fără excepţie, suntem români. Poate că ar trebui să simţim mai mult şi mai mulţi că suntem români. Şi să strigăm asta. Să impunem asta. Să o consolidăm în conştiinţa celor de dincolo de fruntariile României, care, din diverse motive, uită asta. Ori se fac, din interese obscure, a uita. Dar azi e Ziua Naţională şi nu ne batem capul cu astfel de chestiuni. Azi, arborăm tricolorul la vedere şi conştientizăm că suntem români. Păi, nu zicea şi preşedintele Băsescu să pună fiecare dintre noi drapelul la fereastră sau în curte? Să-l punem atunci! Deşi, acelaşi Băsescu nu a mai ţinut un discurs de Ziua Naţională, cum o făcea când era în tandreţuri cu poporul, postează unul pe Facebook! Şi, fără legătură cu Ziua Naţională se pune cu tunurile pe politicieni: sunt mici şi în goană după voturi. Merită să vedem o parte, din mesajul prezidenţial, zic, de ziua noastră: „Vreau să ştiţi şi v-o spun din tot sufletul: nu vom trece criza cu bine decât dacă suntem uniţi. Nu vă uitaţi la cât de mici sunt politicienii. Ei aleargă după voturi. Românii trebuie să alerge pentru ţara lor, să fie solidari, să fie împreună, să înţeleagă că singura noastră şansă să trecem peste criză este s-o trecem împreună, uniţi. Nu vor fi români care să scape de criză şi români care să intre în criză. De criza economică ori trecem toţi ori nu trece nici unul. Şi dacă n-o trecem toţi, înseamnă că n-a trecut-o România. Hai să fim solidari. Şi nu uitaţi. E Ziua Naţională. Puneţi un steag în curte, în balcon, la fereastră, chiar dacă nu este atât de mare ca acesta. Măcar un steguleţ.” Să punem steagul, să ascultăm „Noi suntem români” şi „Treceţi batalioane române, Carpaţii!” şi, poate pentru prima dată în viaţă, să facem un exerciţiu de imaginaţie, privind solemn la tricolor: să îi vedem cu ochii minţii pe cei care au făcut unirea, să ne imaginăm că intrăm cu ei la Alba Iulia-n cetate, să, de ce nu, învăţăm şi să intonăm Imnul. Şi să reţinem, poate, că definiţia tricolorului nostre e cam aşa: albastru închis, galben auriu, roşu carmin. Astăzi suntem români. Toţi. Sau, măcar, foarte mulţi. Mâine, vin iar problemele peste noi, iar ne prinde tăvălugul vieţii de zi cu zi sub el, iar ne luptăm unii cu alţii, iar înjurăm de mame şi de toţi sfinţii cerului albastru. Ar fi bine, măcar, ca în acest tumult, să rămânem cetăţeni şi să avem, când e cazul, un cuvânt de spus, în faţa lui Băsescu, a lui Ponta, a cui o mai cere situaţia. Şi, fără discuţie, situaţia o cere. Să rămânem cetăţeni, dacă nu şi români, şi să arătăm că ne pasă, că suntem aici, că nu se trece peste noi chiar tot timpul. Deşi nu mi-am propus să ţin o lecţie de istorie – nu am căderea să fac asta – amintesc doar, în treacăt, că Ziua Naţională a României este sărbătorită pe 1 Dcembrie, din 1990, după Revoluţia din 1989. Înainte de aceată dată, românii au avut ziua naţională pe 10 mai, apoi pe 23 august.   

Citeste si...  Homo hominis lupus!