Actualitate, Featured

Ninel Peia: ”Cum ne-o trag sorosiştii pe banii noştri”

Deputatul român Ninel PEIA dezvăluie ce au de gând să facă sorosiștii ce mișcări de trupe se fac în tabăra lor.

”În fine, începuse şi România să înţeleagă cum stă treaba cu democratul şi filotimul George Soros. E drept, mult după ce alte ţări se lămuriseră cu finanţările acestuia, ţări precum Israel, Ungaria, Slovacia, Albania, Polonia sau Macedonia.

Văzând ei, sorosiştii, că şi la noi a cam ajuns cuţitul la os, au declanşat planurile de aburire generală a noastră, a tuturor.

La început s-au creat false disidenţe în frontul sorosesc, în aşa fel, încât să pară că se mănâncă între ei. Adicătelea există şi o aripă crescută pe paralele lui Soros care are simţăminte naţionale şi ţine cu Ţara. Vrăjeală subţire, primăvăratică, difană şi de rahat.

Acum, însă, s-a trecut la treburi grele. Tot soiul de cucoane şi filfizoni, care au supt la toate ţâţele lui Soros, au scos la înaintare argumentul final. De fapt argumentele finale. Cel mai tare, cred ei, este acela că Soros nu a mai băgat bani, în curul ONG-urilor lui de la noi din 2015. Al doilea este acela că se întreţine “ameninţarea sorosistă” exact în aceleaşi scopuri în care se folosea, în anii ’90, “ameninţarea ungurească” şi “luarea Ardealului”. Al doilea argument este atât de jenant încât, ce să vezi, îl spulber pe loc.

Băi, trompetelor, ungurii chiar sunt o ameninţare perpetuă pentru români, şi vor dori Ardealul până la sfârşitul veacurilor. Şi dacă fantoma sorosistă este la fel cu ameninţarea maghiară, rezultă că apăsarea lui Soros este al dracului de prezentă şi are un potenţial dăunător la fel de uriaş.

Acum, să vorbim despre finanţarea tăiată de Soros în 2015. Prima la mână, nimeni nu finanţează nimic la infinit, mai ales dacă obiectivele urmărite iniţial nu s-au îndeplinit într-un timp dat. Ca să nu mai vorbim despre prestaţia jalnică a lătrăilor crescuţi în curţile ONG-urilor stipendiate de Soros. Deci, nu a ieşit nici aia, nici aia. Dar, întotdeauna există un dar.

Acum, foarte multe dintre societăţile fără profit implementate de Soros sunt plătite din fonduri… guvernamentale.

Cum? Simplu. În anii trecuţi acestea au dezvoltat planuri de finanţare de la buget pe diverse teme. Dacă nu aveau printre activităţile societăţilor acele obiective şi-au făcut extensii, la nevoie au inventat alte societăţi-pui ş.a.m.d. Acum, numai SRI mai ştie câţi lătrăi sorosişti iau bani de la bugetul Ţării pe care o discreditează permanent. Şi nici eu, daramite dumneavoastră, n-avem idee câte aşa-zise studii despre “Evoluţia mierlelor la minus 23 de grade Celsius” sau “Tusea la viermii de mătase” sunt plătite cu bani grei ca să aibă slugoii lui Soros vână să spurce Neamul Românesc.

Apoi, alte ONG-uri d-ale aceluiaşi miliardar-ungur, au dezvoltat, pe alături, mici afaceri cu care “se descurcă”. Spre exemplu, pe lângă foarte multe ONG-uri funcţionează, ca societate comercială cu profit zero, câte o tipografie. Unele primesc comenzi de la ONG-uri sorosiste din alte ţări ca Austria sau mai cu seamă Olanda. În plus, în lume există subsidiare ale ONG-urilor lui Soros care încă finanţează societăţi din România, dar e mai greu de dovedit legătura financiară cu Marele Patron.

Căci, altminteri, trebuie să fii tâmpit, după ce ai creat o asemenea reţea, mai eficientă decât orice reţea de spionaj, s-o laşi baltă şi să te apuci de agricultura hidroponică… Bref, Lătrău Trădătoarea de la ONG-ul “Salvaţi mintea românilor de pe urmă” poate primi de făcut ceva de la Asociaţia “Salvgardaţi turturica de Vlăhiţa”, care are bani garantaţi de al nostru Guvern. Şi uite aşa, Trădătoarea are astfel bani de cumpărat salamul de Sibiu care îi asigură puterea de a lătra în continuare împotriva românilor.

Parşivă invenţie, dar funcţionează.

Desigur, mai există şi alte surse de finanţare la fel de grase şi cât se poate de legitime pe care aceste ONG-uri le accesează cu mare spor. Un exemplu sunt chiar granturile norvegiene (banii României de fapt). Norvegia, nefiind în UE, dar ca să îşi menţină avantaje ca şi un membru UE (acces la piaţa liberă, fără taxe, şi în România), trebuie să contribuie la diverse programe în aceeaşi UE, deci şi în România. Să nu vă mire faptul că multe dintre granturile acestea merg spre ONG-urile inventate de Soros. De ce? Pentru că au toate elementele de know-how ca să le poată accesa fără probleme, ca să nu mai zicem că unele vin cu dedicaţie…

Aşa se hrănesc lătrăii lui Soros în România de azi. Desigur, cea mai supărătoare dintre aceste finanţări este partea care vine de la bugetul Ţării.

Nu cred că ar trebui să ne facem că nu ştim aceste lucruri şi mai cred că ar trebui să încetăm odată pentru totdeauna să ne plătim inamicii. Chiar dacă acest lucru face parte din jocul împuţit al politicii vremii.” spune ninel Peia pe site-ul său.

blank