International

Nicolas Sarkozy, învingător în primul tur al alegerilor departamentale

Opoziția condusă de Nicolas Sarkozy a ieșit învingătoare. Nicolas Sarkozy a reușit să depășească extrema dreaptă, cu ideea de a deveni prima forță politică din țară.

basescu-sarkozy

François Hollande, care a depăşit totuşi pragul de 20%, suferă a patra înfrângere, după alegerile municipale, europene şi senatoriale din 2014.

Frontul Naţional (FN, extremă dreapta), creditat înainte de scrutin cu cel puţin 30% din intenţiile de vot de institutele de sondare a opinie publice, a obţinut în cele din urmă numai 25,35% din voturi, potrivit ultimelor numărători ale Ministerului de Interne.

El s-a clasat pe primul loc în 43 de departamente, din totalul de 98 vizate în alegeri, conform aceleiaşi surse.

Scrutinul este considerat penultimul tur de încălzire înainte de regionalele de la sfârşitul lui 2015 şi prezidenţialele din 2017.

Potrivit unei centralizări comunicate de Ministerul de Interne la ora 02.00 GMT, 220 de candidaţi de dreapta, 56 de stânga, opt ai FN şi şase diverşi au fost aleşi din primul tur.

Partidul UMP, condus de Nicolas Sarkozy, şi aliaţii săi de centru din UDI s-au situat în frunte, cu 32,5% din voturi, potrivit estimărilor institutelor de sondare a opiniei publice.

Socialiştii şi partenerii lor de stânga ating 36,2% faţă de 36,5% pentru blocul de dreapta, însă această luptă strânsă este în realitate pur teoretică şi nu va putea împiedica înfrângerea electorală a stângii, măcinată de diviziuni interne, consideră politologii.

Scrutinul de duminică a fost marcat de o rată ridicată absenteismului, estimat la circa 50%, însă participarea a fost superioară celei de la europenele din mai 2014 şi de la precedentul scrutin local comparabil din 2011.

Mobilizarea mai puternică a electoratului a fost în defavoarea Frontului Naţional care a eşuat în ambiţia sa de a se clasa în frunte pentru a doua oară în mai puţin de un an după europene.

FN a ocupat luni întregi primul loc în sondajele pentru aceste alegeri departamentale, însă avansul faţă de UMP s-a pierdut în ultimele zile.

La conducerea a circa 60 de departamente din totalul de 101, stânga divizată (socialişti, ecologişti, comunişti) este ameninţată să piardă aproape 30.

UMP ar putea profita în turul secund de susţinerea stângii pentru a contra extrema dreaptă şi, astfel, împreună cu aliaţii de centru să devină marii învingători ai alegerilor departamentale.

blank