Showbiz, Stiri

Nicolae Guţă primeşte noaptea telefoane anonime

Cineva sună şi nu vorbeşte, fapt care îl disperă pe Guţă

Nicolae GuţăNicolae Guţă, regele autointitulat al manelelor, nu se plictiseşte. Când nu are reprezentaţie de circ cu iubitele, amantele, femeile dn viaţa lui, are probleme de altă natură. De exemplu, în ultima vreme, taman în crucea nopţii, când Guţă trage mai tare la aghioase – păi ce să facă şi omul noaptea? – sună telefonul. Ţâââââââr, ţââââââââr… Guţă, na, repede să răspundă, deşi pe ecran nu apare niciun nume cunoscut, adică solicitantul sună cu număr necunoscut. Numai că, de la celălalt capăt, ca să zic aşa, al firului, nu se aude nimic. Linişte. Şi Guţă închide, trăgând, omeneşte, câteva înjurături. Dar când e gata să adoarmă iar, iar sună telefonul şi iar nu vorbeşte nimeni. Şi chestiunea se tot repetă. Nicolae Guţă ar fi înclinat să creadă că de glumele astea proaste se ţine fosta amantă, Dana, cu care a mai avut oarece divergenţe. „Nu ştiu cine e! Poate fi ea, dar nu bag mâna în foc. Mă tot sună cineva şi nu vorbeşte”, se plânge Guţă. Ce-i drept, apelurile de genul ăsta sunt terorizante de-a dreptul pentru cel care le primeşte. Bine că nu sunt şi de ameninţare. Totuşi, n-ar trebui să anunţi poliţia despre ele, bre, nea Nicolae Guţă? N.M.  

blank