Politic

Nici în UNPR nu e liniște: de la ce pleaca disensiunile

 
UNPR e partidul cel mai curtat în ultima perioadă, mai ales dupa ce Gabriel Oprea a dat liber la „inrolari” si este dispusa sa faca orice compromis numai pentru a atinge in timp record numarul de un milion de membri! PNL îi dă târcoale ca să-l fure de la PSD, iar interesul național are mare trecere la Cotroceni.unpr
 
Dar, în partidul cu generali mai mulți ca în armată nu e liniște. Gălăgie face PP-DD, partidul lui Dan Diaconescu.
La Brăila e scandal mare. Potrivit președintelui PPDD, Gabriel Musceleanu, lucrurile nu au decurs tocmai bine după ce s-a întâlnit cu noii colegi. El susține că protocolul de la nivel Central a stabilit că președinții de filiale locale ai PPDD vor deveni copreședinți UNPR, însă șefa partidului lui Gabriel Oprea de la Brăila, Marioara Nistor, nu este de acord.
 
UNPR-iștii nu respectă protocolul de fuziune, ba mai mult, au și „amenințat voalat” consilierii județeni și municipali ai PPDD să semneze adeziuni către partidul lor. Președintele UNPR Brăila, Marioara Nistor, a declarat oficial că protocolul de fuziune al celor două partide prevede că președintele PPDD devine vicepreședinte odată intrat în noua structură, scrie presa locală.
blank