Featured, Politic

NERVI după dezbaterea din Parlamentul European: ‘Viorica Dăncilă a mințit, în mod repetat. Singura soluție e demisia’

Liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, a declarat, miercuri, că prim-ministrul Viorica Dăncilă a minţit în mod repetat la Bruxelles şi ”a promovat discursuri ale infractorilor în Parlamentul European”, ceea ce reprezintă „un demers de o gravitate fără precedent”, conform Agerpres.

Turcan a afirmat că singura soluţie ar fi demisia premierului Dăncilă.

„Doamna Dăncilă s-a comportat la Bruxelles ca un apărător al infractorilor, a minţit în mod repetat, a plasat România nu numai în afara Constituţiei, aşa cum procedează în ţară, ci şi în afara cadrului de integrare în UE. Pentru a stopa acest dezastru, singura soluţie ar fi demisia doamnei Dăncilă. Dacă nu se va întâmpla lucrul acesta, pentru că domnia sa este o simplă marionetă a domnului Liviu Dragnea, atunci ar trebui să se formeze o majoritate care să oprească acest Guvern în Parlament. Aceste minciuni repetate în faţa partenerilor internaţionali dăunează României, ne pun în pericolul de a deveni statul problemă al UE şi, în acelaşi timp, pun cetăţenii României în situaţia de a suporta consecinţe financiare din partea UE. E nevoie de un gest de maximă responsabilitate şi solicităm public premierului Dăncilă acest gest de responsabilitate – demisia”, a spus Turcan, la Parlament.

Aceasta a arătat că PNL solicită public premierului Dăncilă să oprească atacul asupra instituţiilor statului.

„În acelaşi timp, solicităm public premierului Dăncilă ca în ţară să oprească atacul asupra instituţiilor statului, atacul la adresa presei independente, să pună stop presiunilor împotriva societăţii civile şi să permită opoziţiei parlamentare să se manifeste în cadrul regulamentar şi constituţional. În fiecare zi se inventează reguli, se găsesc pretexte pentru a amputa dezbaterea publică”, a adăugat Raluca Turcan.

În opinia ei, discursul premierului a fost „cap coadă mincinos”.

„Mă tem de ce este mai rău dacă această guvernare va rămâne în continuare să reprezinte interesele României în plan intern şi internaţional. Astăzi, la Bruxelles, prim-ministrul acestei ţări a minţit în mod repetat, a promovat discursuri ale infractorilor în PE, este un demers de o gravitate fără precedent. Eu nu am mai auzit în PE discursuri care să nu aibă nicio legătură cu realitatea, care să defăimeze cetăţenii liberi şi să pună în pericol securitatea individuală a propriilor cetăţeni. Să minţi în legătură cu aşa-zisele reforme în Justiţie, să minţi în legătură cu reprimarea vizibilă a protestului paşnic din august, să minţi în legătură cu demersurile Jandarmeriei, să minţi în legătură cu tot ceea ce faci în ţara ta, dar nu ai puterea să recunoşti, înseamnă de fapt că îţi dezonorezi ţara şi îţi pui în pericol cetăţenii. (…) A fost o înşiruire de afirmaţii mincinoase. Rar mi-a fost dat să văd un prim-ministru cu un discurs care să fie cap coadă mincinos”, a mai spus Turcan.

blank