Nelu Tătaru anunță că restricțiile se vor aplica doar acolo unde situația o impune
Actualitate, Featured

Nelu Tătaru ne îndeamnă să păstrăm cu strictete regulile de igienă pentru că virusul nu este stabil

Nelu Tătaru – Ministrul Sănătăţii: Este o zi care ar trebui să ne dea tuturor de gândit. 460 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au raportat autoritățile.

Vorbim despre o creștere semnificativă, pe fondul relaxării. Nerespectarea regulilor de igienă şi distanţare socială ne-a adus aici, a precizat joi ministrul Sănătăţii. Care a vorbit și despre măsurile așteptate de toată lumea, din 1 iulie.

Nelu Tătaru – Ministrul Sănătăţii: ”Fac în continuare un apel la populaţie să menţină regulile de igienă, de precauţie şi de distanţare socială. După cum aţi putut vedea şi dumneavoastră, nerespectarea regulilor, în mare măsură, precum şi acea bagatelizare, precum şi instigarea la nerespectarea şi nerecunoaşterea unei pandemii, precum şi a măsurilor de precauţie”.

Nu se discută despre noi restricții, dar ministrul Sănătății spune că, în acest context, următoarele măsuri de relaxare ar putea fi recântărite.

Nelu Tătaru – Ministrul Sănătăţii: ”Noi pregătim pentru 1 iulie un alt set de măsuri de relaxare. Eu sper că evoluţia să ne permită acest lucru. Fiecare caz este evaluat particular, fiecare anchetă evaluează cazul particular, fiecare locaţie este evaluată particular. Dacă vor fi nişte restricţii vor fi strict punctuale şi locale”.

Nelu Tătaru: ”Suntem într-un context în care nu avem un virus stabil, sunt mai multe tulpini în circulaţie, avem mai multe fenotipuri, am avut mai multe clasture în mai multe ţări. Noi ne adaptăm la evoluţie, la simptomatologie şi comportament – violența e aceiaşi ca la început? Mortalitatea? – Nu, în acest moment nu, dar aţi văzut şi dumneavoastră avem peste 180 de cazuri la terapie intensivă”.

Tot astăzi, au fost raportate încă zece decese. Reapar și focarele. În Iași, au fost identificate două, la centre sociale. 39 de copii aflați în grija statului au luat SARS-COV2. Ancheta epidemiologiă a început încă de săptămâna trecută, când 16 angajaţi ai acestor instituții au ieșit pozitiv la testarea DSP Iași. Vorbim însă doar despre asimptomatici.

Un alt focar este pe secția de Neurologie, la Spitalul Județean Bistriţa-Năsăud: 18 asistenţi medicali şi doi medici au fost depistaţi pozitiv. Au fost demişi şeful de secţie şi coordonatorul asistenților, iar conducerea face propria anchetă epidemiologică.

 

blank