Naşterea Domnului, minunea care a schimbat lumea

Când vine decembrie, ca un miracol, starea de spirit a oamenilor, în general, se schimbă. Nu răsare soarele altfel, nici poluarea nu dispare brusc, nici politicienii nu se fac peste noapte mai buni sau mai interesaţi de problemele naţiei. Doar că, vin sărbătorile, un lung şir de acestea, şi, ca la comandă, renaşte speranţa, înfloreşte bucuria, triumfă bunătatea. Toate astea – şi multe, altele – pentru că se naşte, aşa cum s-a tot născut, şi de Crăciunul ăsta, Iisus. Ca noi să fim mai fericiţi şi mai buni, El se naşte şi, mai apoi, învie în fiecare an.

 

Iisus de necontestat!

Despre Crăciun, curg, de două mii de ani, multe poveşti. Multe legende. Multe întâmplări. Despre Crăciun s-au scris şi continuă să se scrie milioane de lucruri. Despre Crăciun lumea continuă, frenetic, să viseze. Pe de o parte, se vorbeşte despre Moş Crăciun, dăruitorul copiilor cuminţi, şi nu numai. Vine, la ceas târziu din noapte, moşul cu sania încărcată cu multe daruri. Renii opintesc în hamuri, copiii trimit scrisorele, moşul se strecoară, cât e de mare, pe gura hornului cu sacul încărcat. Pe de altă parte, ştim cu toţii că pe 25 decembrie s-a născut Iisus Hristos, Mesia cel proorocit şi cel aşteptat. Se găsesc şi unii care, în tot amalgamul de informaţii care au ajuns până la noi, neagă – zic ei pe baza unor cercetări – Dumnezeirea şi, implicit, Naşterea, Moartea, Învierea Mântuitorului. Îl transformă, şi pe baza unei imaginaţii asidue, nu neapărat dovezi ştiinţifice, pe Hristos într-un om simplu, fără puteri, fără implicări divine. Ba, chiar – am văzut nişte documentare în acest sens – neagă totul şi îl încartiruiesc pe Acesta între şmecheri, escroci, impostori. Şi, totuşi, ca lumea să meargă înainte, numai în felul în care ştim şi noi, creştinii, Hristos a existat şi există. Hristos e al tuturor. Şi, de Crăciun, de fiecare Crăciun, Se mai naşte o dată, şi încă o dată pentru noi. Ca să ne înveţe să credem. Ca să ne facă să iertăm. Ca să ne spele vieţile noastre cu viaţa Lui. Aşa că, pe 25 decembrie, vorbim, acum şi peste alte două mii de ani, despre Naşterea Domnului.

 

Profeţie împlinită

Demult, şi mult timp, profeţii vesteau oamenilor din vechime venirea lui Mesia pe pământ. Lumea de rând aştepta cu bucurie şi încredere ca o astfel de proorocire să se înfăptuiască, dar tiranii şi fariseii se temeau de aşa miracol. În vremea în care S-a născut Iisus, apele sociale erau tulburi şi pline de mâl. Şi, cu toată proorocirea ştiută şi aşteptată, mulţi nu L-au întâmpinat pe Hristos ca pe Mesia. Dar, aşa cum a ajuns până în zilele noastre, cei trei crai de la Răsărit, Gaspar, Melchior şi Balthazar, astrologi şi savanţi, au citit în stele şi în semne că Mântuitorul urma să Se nască pe 25 decembrie. Era lucru sigur. Şi, cu greutăţi, cu piedici, cu poticneli, au plecat către Iudeea. O stea luminoasă li s-a ivit pe cer şi, aproape fără să înţeleagă nici ei pe deplin ce e, a început să le călăuzească paşii. Astfel, magii au ajuns la Irod, cel care stăpânea atunci peste tărâmul Iudeii, şi i-au vorbit despre naşterea lui Mesia. Tiranul s-a înspăimântat de aşa pofeţie şi, ca ea să nu se împlinească niciodată, a poruncit să fie tăiaţi toţi pruncii de parte bărbătească, a căror vârstă ajunge până la doi ani. A fost motivul pentru care Fecioara Maria, împreună cu Iosif, a plecat, după ce le-a dat de ştire un înger despre grozăvia care se pregătea, cu Pruncul lor către Egipt. Ca să-L salveze. Ca istoria să se scrie cum fusese proorocită. Ca El să vină şi să ne mântuiască, aşa cum a fost sortit. Dar, până la momentul acela, în grajdul sărăcăcios al lui Crăciun, unde Iisus Hristos a venit pe lume, cei trei magi de la Răsărit au fost primii care I s-au inchinat. Ei au venit, după cum amintesc azi chiar şi colindele populare, cu aur, smirnă şi tămâie. Acestea constituiau acum mai bine de două milenii semn de regalitate, sacrificiu, spiritualitate. Se spune, de asemenea, că la capul Pruncului Hristos a coborât chiar Sfântul Duh, ca să vegheze asupra Sa. Toate astea nu sunt, oare, semne de Dumnezeire?

 

Sfânta iesle a lui Crăciun

Dar cum au stat lucrurile înainte de Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos? Cu nouă luni în urmă, Fecioara Maria, pură, imaculată, a fost anunţată de un înger că a fost aleasă de Dumnezeu să dea naştere Fiului Lui. Lumea a dat în clocot. Cum să rămână grea fără bărbat? Mulţi au încercat să îl facă pe logodnicul ei, Iosif, să nu o mai ia de nevastă, că era o femeie uşoară. Dar el îi rămâne Fecioarei alături şi înfruntă liniştit canoanele vremii. Stăpânirea română împila tot mai mult poporul lui Israel. Viaţa nu era uşoară şi conducătorii trebuia să ştie câţi supuşi au. Şi, în vreme ce Maria era grea cu Iisus, a început recensământul roman. Conform acestuia, fiecare evreu trebuia să se înregistreze, chiar dacă locuia altundeva, în locul unde se născuse. Seminţia lui David era din oraşul Betleem şi fiecare trebuia să se înscrie pe listă. Aşa se face că Iosif o ia pe Maria şi pleacă din Nazaret în Betleem. Drumul era, oricum, greu, plin de neajunsuri şi oprelişti, dar pentru o femeie însărcinată în nouă luni a fost un chin. Şi, când cei doi au intrat în Betleem, Pruncul a dat semne că vrea să se nască. Acolo şi atunci. Nu mai putea să aştepte. Numai că, Maria şi Iosif erau călători prin locurile acelea, bani nu aveau, iar oraşul gemea de lume venită acolo pentru recensământul roman. Au încercat, au bătut la multe porţi, au cerut găzduire pe la hanuri. Dar nimeni nu a vrut sau nu a putut să-i primească. De altfel, profeţia ca Mesia să Se nască altundeva decât într-o casă de om, trebuia să se împlinească. Şi, s-a împlinit. Un om milos, pe numele său Crăciun, le-a dat voie să se adăpostească în grajdul său, printre animalele de acolo. Şi Hristos, aşa cum se spune în cărţile sfinte, S-a născut în ziua sfântă de 25 decembrie în ieslea gospodarului. Lângă Maria, în momentul naşterii, nu a fost decât Iosif. Şi, în ceruri, Dumnezeu, care şi-a trimis Fiul-om pe pământ ca să ne mântuiască, Dumnezeu fiind mai apoi. De atunci, noaptea de 25 decembrie a devenit sfântă şi magică. Astăzi şi peste alte două mii de ani este şi va fi aidoma.