Showbiz, Stiri

Mugur Mihaescu se intoarce in televiziune?

Vacanţa Mare ar putea reveni la Pro TV, din toamnă. In prezent, Mugur Mihaescu, alias Garcea, se ocupă cu afacerile şi scoate bani frumoşi din restaurantele şi cluburile pe care le deţine. Totusi, surse din anturajul artistului de comedie au declarat că acesta ar vrea să facă din nou televiziune şi că este în negocieri cu postul care l-a consacrat.

mugur-mihaescu

Vacanţa Mare s-ar putea întoarce pe sticlă din toamnă, la ProTV. Surse din anturajul lui Garcea spun că, deşi câştigă destul de bine din cluburile pe care le deţine în Centrul Vechi al Capitalei, acesta nu poate uita emoţia filmărilor.

Întrebat dacă pregăteşte vreun proiect de televiziune în perioada imediat următoare, îndrăgitul actor nu a dezminţit zvonurile. “Nu zic NU. Aş vrea să vă spun ceva sigur. De obicei, nu-mi place să îmi fac planuri, vreau să-mi iasă. Vreau ca viaţa să mă surprindă”, a declarat actorul.

În urmă cu două luni, în cadrul emisiunii moderate de Cătălin Măruţă, Mugur Mihaescu şi Radu Pietreanu au reeditat cele mai amuzante momente din show-urile Vacanţa Mare. Astfel, au fost readuse la viaţă personaje legendare, precum cuplul savuros Leana şi Costel sau fascinantul Garcea, poliţistul rutier incult şi neprietenos. Actorii au mai interpretat şi alte personaje: Boier Moftea şi Vodă, Ungurul şi Ardeleanul.

O încercare de a reveni pe micile ecrane a mai existat în primăvara acestui an, atunci când cei de la Vacanţa Mare au purtat negocieri cu şefii de la Antena 1. Proiectul a eşuat, însă. Aceleaşi surse spun că ruptura s-a produs deoarece părţile nu s-au înţeles la partea financiară.

vacanta_mare

Actor si scenarist, Mugur Mihăescu, în vârstă de 47 de ani, a cam dispărut în ultimul timp de pe micile ecrane şi s-a dedicat, în totalitate, afacerilor. Si-a început cariera în 1988, odată cu grupul de umor Vacanţa Mare, cu care a susţinut spectacole în toată ţara. Incepând cu 1999, Vacanța Mare a realizat emisiuni pentruProTV cu „Pastila Timpului”. Pe parcursul colaborării cu PRO TV, grupul Vacanţa Mare a realizat şi două filme de lung metraj, “Trei fraţi de belea” şi “Garcea şi Oltenii”, ultimul stabilind recordul pentru cel mai vizionat film de după 1990.

blank