Actualitate, Stiri

Mugur Isărescu pune semn de egalitate între nordul Olteniei și nordul Moldovei

Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, a declarat sâmbătă seara, la Mănăstirea Hurezi, în cadrul unui simpozion organizat cu ocazia anului comemorativ Brâncoveanu, că nordul Olteniei are monumente de cel puțin aceeași valoare ca și cele din nordul Moldovei, scrie Agerpres

mugur_isarescu_96341000

„Ne aflăm aici între zidurile pline de amintiri ale Sfintei Mănăstiri Hurezi, aici, unde Constantin Brâncoveanu este prezent în tot ce ne înconjoară. (…) Arhitecții spun că aici, la Hurezi, suntem în incinta cele mai strălucite ctitorii ale domnitorului martir. (…) Pentru că aici găsim, alături de simbolul mormântului gol, pridvorul românesc, ‘pridvorul lui bunicu’ i-aș spune eu, înălțat la scară înaltă, boierească, domnească, dar este la fel ca pridvorul bunicului meu din Șirineasa. Acolo făcea mierea la centrifugă. Acest stil brâncovenesc a fost ulterior întrebuințat în arhitectură în întreaga țară. Aici mai găsim și alte lucruri de identitate pe care ar trebui să le cultivăm, cum ar fi de exemplu mâncarea românească. Nordul Olteniei are monumente de cel puțin aceeași valoare ca și nordul Moldovei, dar o vreme îndelungată au fost mai puțin mediatizate”, a spus Isărescu.

blank