Life

Motivul pentru care zilele de Luni sunt cele mai groaznice

Ziua de Luni este cea mai nefericită din timpul săptămânii, iar afirmația asta a depășit de foarte multă vreme stadiul de mit, ci este una cât se poate de veridică.

Dacă ești printre cei care n-au deloc o stare bună lunea, află că nu ești singur – milioane de oameni simt același lucru ca și tine, iar cercetătorii de la University of Vermont Complex Systems Center confirmă acest lucru.

Oamenii de știință au analizat mesajele date de utilizatori pe Twitter pentru a vedea cât de fericiți sunt ei la început de săptămână.

Mood-ul se îmbunătățește pe parcursul zilelor următoare, sâmbătă fiind apogeul, ca apoi să scadă iar – tweet-urile analizate din 2008 și până în prezent sunt la baza acestei teorii.

În cadrul acestui studiu, cei din cadrul universității analizează în jur de 50 de milioane de mesaje date în fiecare zi pe Twitter, ceea ce înseamnă aproximativ 10% din totalul tweet-urilor date pe rețeaua socială, zilnic.

Cercetătorii au dat scoruri (de la 1 la 9) la peste 10.000 de cuvinte utilizate în mod frecvent, folosite pentru a măsura nivelul de fericire al unei zile.

Datele oferă informații și despre cum masele au răspuns atunci când au avut loc evenimente majore.

La o zi după împușcăturile în masă din Las Vegas, pe 2 octombrie, Twitter-ul a înregistrat cea mai tristă zi, potrivit celor de la University of Vermont.

O altă zi deprimantă a fost pe 2 mai, în 2011, atunci când teroristul Osama Bin Laden a fost omorât.

În loc de mesaje pozitive, limbajul folosit pe Twitter a demonstrat cum un personaj văzut într-un mod foarte negativ a avut parte de un sfârșit la fel de negativ.

Cu toate astea, job-urile, salariile, creșterea economică pot fi traduse în nivelul de fericire al maselor?

Cei de la Universitatea din Vermont, după ce au analizat datele de pe Twitter, susțin că nivelul de fericire nu depinde foarte tare de aceste întrebări.

Ei au ajuns la concluzia că este foarte posibil să nu punem întrebările corecte dacă vrem să fim fericiți. În ceea ce privește soluția, aceasta este în lucru.

Până una alta, nu fi deprimat dacă ziua de luni nu e chiar pe gustul tău, cel mai probabil mâine vei avea alt tonus, iar lucrurile vor fi mai bune (cel puțin până lunea următoare).

blank