Schimbarea locului de muncă se poate datora unor motive diferite. Fie pentru că nu te simți apreciat la locul de muncă actual, fie pentru că ți se oferă noi oportunități de angajare etc.

Uneori luăm decizii rapide. Dar există și altele în care există semne clare care te fac să spui „Vreau să-mi schimb locul de muncă chiar acum”.

În acest articol vom vedea ce sunt aceste semne. De asemenea, ce aspecte trebuie să ai în vedere înainte de a decide să treci de la un loc de muncă la altul.

Întârzieri ale plăților sau salarii neachitate

Este adevărat că munca trebuie să fie o activitate desfășurată cu pasiune. Dar obiectivul principal pentru care lucrăm cu toții este obținerea unei remunerații și acoperirea nevoilor noastre economice.

Dacă dintr-odată în compania pentru care lucrezi încep să aibă loc întârzieri recurente de plată, ți se dă doar jumătate din salariu cu promisiunra că vei primi ” restul mai târziu” sau alte practici similare, este un semnal fără echivoc că ar trebui să-ți cauți un alt loc de muncă.

Dacă, în plus, ți s-au oferit bunuri ale companiei în schimbul plății, nu trebuie să te mai gândești să lucrezi pentru această companie. Acesta este un semn că firma nu se descurcă bine și că, în orice moment, și-ar putea încheia operațiunile, declarând falimentul.

Lipsa avansării la locul de muncă

Este posibil să te afli într-o companie în care, după câțiva ani, nu apare nicio posibilitate de avansare sau nu observi o dezvoltare a afacerii.

Această situație se poate întâmpla în companii în care nu a avut loc o schimbare de generații, proiecte noi care să permită dezvoltarea constantă. De asemenea, în companii care nu permit angajaților să se pregătească sau să aibă parte de training.

Toate acestea înseamnă că vei fi condamnat la aceeași poziție și același salariu aproape permanent.

Dacă a trecut ceva timp și nu vezi nicio posibilitate de creștere în cadrul companiei, este indicat să începi să îți cauți un alt loc.

Munca ta nu este apreciată

Revenind puțin la ceea ce am spus la primul punct, munca se datorează intereselor economice, dar trebuie să fie și o sursă de satisfacție personală.

Dacă simți că munca ta nu este apreciată, că efortul depus nu contează, te simțiți subevaluat sau crezi că abilitățile tale sunt subestimate, poate că ar trebui să iei în calcul căutarea unui nou loc de muncă.

Desigur, în acest caz, poți vorbi mai întâi cu șeful tău sau cu cei de la resurse umane. Dar dacă observi că situația este extremă (dacă nu ți se permite, de exemplu, promovarea în poziții superioare, dacă lucrezi suplimentar și nu ești plătit așa cum ar trebui), ar fi mai bine să-ți schimbi locul de muncă cât mai curând posibil.

Au existat demisii sau concedieri în masă

Un semn foarte rău în cadrul unei companii este atunci când oamenii care lucrează de ceva timp acolo încep să demisioneze.

Acest lucru poate fi un semn că există schimbări nefavorabile în cadrul organizației. De asemenea, este posibil să existe zvonuri puternice despre închiderea companiei.

Dacă da, este mai bine să începi să cauți noi oportunități de angajare, deoarece schimbările ar putea să te afecteze. Să nu mai vorbim că atunci când personalul este redus, volumul de muncă crește, dar nu și salariile.

Un alt simptom că lucrurile nu merg bine este atunci când încep să apară concedieri masive și acestea sunt recurente.

De exemplu, dacă în decembrie personalul a fost redus și apoi la jumătatea anului se face o nouă reducere.

Reducerile se pot datora unor modificări administrative, dar pot apărea și din cauza unor probleme financiare în cadrul companiei.

În orice caz, nu trebuie să aștepți să fii pe lista următoare, deoarece acesta este un semn fără echivoc că trebuie să-ți schimbi locul de muncă. Cel mai bun lucru este că începi să-ți cauți rapid un nou loc de muncă.

De asemenea, înainte de a demisiona, ar trebui să te informezi cum se cuvine cu privire la cum să înaintezi corect o demisie. Poți face acest lucru accesând link-ul https://www.calculatorvenituri.ro/cum-inaintezi-o-demisie-prevederi-legislative-si-modele-de-cereri-de-demisie.

În plus, atunci când îți găsești un nou loc de muncă este bine să afli ce trebuie să știi despre fișa postului. Mult succes în găsirea locului de muncă potrivit!

Citeste si...  Aveți nevoie de personal? Apelați la o firmă de recrutare străini!