Moody’s retrogradează ratingul Marii Britanii. Datoriei, afectată de pandemie şi de Brexit
Featured, International

Moody’s retrogradează ratingul Marii Britanii. Datoriei, afectată de pandemie şi de Brexit

Agenţia de evaluare financiară Moody’s Investors Service a revizuit vineri în scădere ratingul aferent datoriei guvernamentale a Marii Britanii.

Decizia agenției a fost luată din cauza impactului economic semnificativ al crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19), al Brexitului şi al lipsei unor planuri bugetare clare de la Guvernul premierului Boris Johnson, transmit DPA şi Reuters.

Moody’s a retrogradat ratingul la “Aa3”, de la “Aa2″, astfel încât calificativul atribuit Marii Britanii este la acelaşi nivel cu cel al Belgiei şi Cehiei. Datoria publică a Regatului Unit a depăşit 2.000 de miliarde de lire sterline (2.580 miliarde de dolari).

Economia britanică a înregistrat în trimestrul doi din 2020 un declin record, de 19,8%, pe fondul restricţiilor impuse pentru a stopa răspândirea pandemiei, a anunţat recent Oficiul Naţional de Statistică (ONS). Este cel mai sever declin raportat până acum de o economie importantă şi se află în linie cu estimările analiştilor. Marea Britanie este a şasea economie a lumii, iar datele recente sugerează că ţara este în grafic pentru a înregistra cel mai sever declin anual din anii 1920.

Evoluţia PIB-ului Marii Britanii “a fost semnificativ mai slabă decât se estima şi probabil tendinţa se va menţine în viitorul apropiat”, apreciază analiştii Moody’s.

Retrogradarea reprezintă o nouă lovitură pentru Boris Johnson, care este criticat de opoziţie şi de parlamentarii din propriul partid pentru modul în care a gestionat epidemia, care a ucis mai mulţi oameni în Marea Britanie decât oriunde în Europa.

Moody’s apreciază că eşecul Regatului Unit de a încheia un acord extins cu UE se va adăuga efectelor pandemiei asupra economiei.

Boris Johnson a declarat vineri că UE refuză solicitarea făcută de ţara sa de la începutul negocierilor pentru un acord comercial după modelul celui încheiat de UE cu Canada, adică un acord de liber schimb fără taxe vamale şi fără cote. Prin urmare, premierul britanic a sugerat că singura alternativă din punctul său de vedere ar fi un acord după modelul australian, ceea ce ar însemna însă că relaţiile comerciale dintre Regatul Unit şi UE vor fi guvernate numai de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

“Chiar dacă va exista până la finalul anului un acord comercial între Marea Britanie şi Uniunea Europeană, va avea probabil un domeniu de aplicare restrâns. Regatul Unit nu are efectiv o ancorare a politicii fiscale”, se arată în comunicat.

De asemenea, analiştii Moody’s avertizează că autorităţile de la Londra au pierdut disciplina fiscală şi este puţin probabil ca nivelul ridicat al datoriei să scadă rapid, în condiţiile în care reducerea cheltuielilor va fi dificilă din punct de vedere politici iar majorarea taxelor ar afecta semnificativ redresarea economiei.

Perspectiva ratingului suveran al Marii Britanii a fost revizuită în creştere de Moody’s, de la negativă la stabilă.

În urma retrogradării ratingului aferent datoriei guvernamentale, calificativul atribuit de Moody’s Marii Britanii este la acelaşi nivel cu cel atribuit de agenţia de evaluare financiară Fitch.


blank