Blog

Monitorizarea GPS – o necesitate

Evoluia tehnologiei a adus tot timpul inovaţie, a adus omului disponibile aparaturi care să îi faciliteze existenţa, care să îi ofere confort şi un plus de siguranţă. Avansul tehnologic aduce o serie de multiple avantaje, iar sistemele de monitorizare GPS nu fac excepţie. Acestea se bazează pe o serie de elemente dintre care cel de bază îl reprezintă sistemul de sateliţi de pe orbita pământului. În număr de 24, aceştia au şi sateliţi de rezervă, de back-up, care să poată prelua rolul celor care se defectează.

Monitorizarea GPS Cum funcţionează un sistem de monitorizare? De obicei este nevoie de minim 3 sateliţi pentru a se putea determina poziţia şi coordonatele geografice exacte, iar dacă semnalul este preluat de la minim 4 sateliţi se poate obţine şi altitudinea la care se află obiectul sau persoana monitorizată. Aplicaţiile acestei tehnologii sunt extinse în zilele noastre în cele mai variate domenii, receptorii GPS putând fi ataşaţi la vehicule, persoane sau chiar animale, oferind – la cerere – informaţii în timp real. Este vorba aici despre aşa-numitele sisteme active, în timp ce sistemele pasive păstrează jurnale ale tuturor evenimentelor petrecute.

Utilitatea monitorizării la nivel personal se face simţită în mai multe moduri. Un părinte îngrijorat va dori să ştie tot timpul unde se află copilul său, sau poate avea la rândul său un părinte bolnav despre care vrea să ştie tot timpul unde se găseşte. Iubitorii de animale pot să îşi găsească de asemenea foarte uşor necuvântătoarele rătăcite, dacă le ataşează la guler sau zgardă un receptor.

Chiar dacă sistemele de monitorizare sunt extrem de utile şi în viaţa personală, la nivel de business îşi fac simţită utilitatea şi chiar necesitatea. Beneficiază de atuurile monitorizării atât firmele de curierat, de transport mărfuri şi alte valori, cât şi societăţile care închiriază sau pun la dispoziţia clienţilor prin contracte diverse utilaje agricole ori de alte tipuri. Este necesară cunoaşterea locaţiei de fiecare dată, astfel un sistem de monitorizare este un necesar absolut.

În special pentru firmele de curierat şi transport mărfuri sistemele de monitorizare reprezintă o soluţie pe cât de elegantă pe atât de căutată. Se pot gestiona mult mai uşor rutele, se pot eficientiza costurile de transport, se ţine o evidenţă clară asupra consumului de combustibil şi a numărului de kilometri parcurşi şi se poate localiza rapid şi uşor, în timp real, orice maşină din flotă. Sisteme complexe concepute pentru a îndeplini orice nevoi – cum sunt cele oferite de Cargo Track – achită chiar şi taxa drum Ungaria online direct de pe aparatele de monitorizare şi urmărire GPS conectate.

Sectorul business, în special cel al livrărilor şi transporturilor de persoane sau mărfuri beneficiază la maximum de sistemele de monitorizare GPS moderne. Acestea semnalează dacă se depăşeşte limita de viteză, semnalează consumul de combustibil, intervalele orare în care se conduce, abaterile de la traseu, intrările sau ieşirile din zone de interes; în acest fel managerul, dispecerul sau persoana care supervizează întreaga activitate va şti în orice moment situaţia în timp real. Astfel de sisteme de monitorizare devin o necesitate în era tehnologică în care ne aflăm.

blank