Fostul manager Steaua nu se poate bucura de meciul de diseară

 MM Stoica

Sentinţa Curţii de Apel a fost amânată pe 30 mai. Mihai Stoica a implorat instanţa să-l lase să plece acasă, să se bucure de victoria preconizată în această seară a echipei sale, Steaua, în meciul cu Astra.

Fostul manager al echipei de fotbal Steaua Bucureşti, Mihai Stoica, a spus, vineri, la Curtea de Apel București, că ajuns să fie „disperat” ca urmare a condamnării din dosarul transferurilor de jucători, precizând că familia sa, respectiv soția și fiica, se întreține din pensiile părinților săi.

„Știu că justiția nu are o latură socială, umană, dar condamnarea mea condamnă familia, care trăia aproape în exclusivate din veniturile mele – substanțiale, dar justificate. (…) Familia mea trăiește din pensiile părinților mei de 80 și 77 de ani”, a spus Stoica, din boxa condamnaților, la judecarea contestația în anulare a pedepsei din acest dosar.

Mihai Stoica a mai spus în fața instanței că pedeapsa „a fost dată cu rea-credință” şi că se gândește chiar să reclame România la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

„Nu mi s-a aplicat niciodată legea mai favorabilă. Nu înțeleg de ce acea pedeapsă nu a fost dată cu suspendare. (…) Această instanță (CAB – n. r.) a ignorat, practic, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, știind foarte bine că o speță identică a dat câștig de cauză condamnatului, obligând Italia să plătească despăgubiri. Este indubitabil că voi avea câștig de cauză la CEDO”, a subliniat fostul manager al Stelei.

Pe de altă parte, el și-a exprimat supărarea că nu a putut viziona ultimul meci de campionat al echipei pe care a condus-o, din cauză că Penitenciarul Rahova nu are în grila de cablu TV postul care a transmis meciul. „Echipa pe care am condus-o a câștigat titlul, iar eu n-am putut să văd meciul (Steaua – Oţelul, disputat marţi – n.r.) la televizor. Peste câteva ore, echipa mea dispută finala Cupei României, iar eu sunt în penitenciar”, a spus Mihai Stoica.

Fata sa, Teodora, a fost îmbrăcată în negru, iar fizionomia ei trăda urme de plâns atunci când a intrat în sală. Meme plînge şi stă cu capul plecat, pentru a evita contactul vizual cu fiica sa. Teodora i-a sărit în braţe plângând, la finalul procesului. Inițial, jandarmii au încercat să o oprească, însă completul de judecători i-au permis să intre în contact cu tatăl său.

 

 

Citeste si...  Ioana Tufar se indoapa cu cate 20 de saramale o data
loading...