Featured, Life

Moment istoric Israelul si-a amplasat prima sondă pe lună

Moment istoric ,prima sondă israeliană care are ca destinaţie Luna, lansată în spaţiu în februarie, a efectuat joi o manevră considerată decisivă de coordonatorii misiunii, reuşind să se plaseze pe orbita lunară.

Manevra a fost transmisă în direct la televiziunea israeliană de la centrul de control al misiunii, aflat la Yehud, în centrul Israelului.

„Este un moment istoric în sine”, s-a felicitat Morris Kahn, preşedintele SpaceIL, o organizaţie privată care a dezvoltat această sondă în parteneriat cu compania aerospaţială Israeli Aerospace Industries (IAI), una dintre cele mai mari companii israeliene din industria de apărare.

„După şase săptămâni în spaţiu, am trecut de un nou stadiu critic cu această sondă, care a pătruns în orbita lunară”, a declarat directorul SpaceIL, Ido Antebi.

Denumită Bereshit (Geneza, în ebraică), sonda a fost lansată pe 22 februarie de la baza americană din Cape Canaveral, Florida.

Dispozitivul spaţial, ce are o greutate de 585 de kilograme, a fost trimis în spaţiu cu ajutorul unei rachete purtătoare din gama Falcon 9, dezvoltată de compania SpaceX, ce aparţine antreprenorului sud-african Elon Musk.

Sonda israeliană a realizat mai multe orbite eliptice în jurul Terrei înainte de a se îndrepta spre Lună. Coborârea ei pe solul selenar este programată pe 11 aprilie.

„Peste o săptămână, vom intra în istorie cu alunizarea prevăzută”, a adăugat Morris Kahn.

Până în prezent, doar Rusia, Statele Unite şi China au plasat dispozitive spaţiale pe Lună, care se află la o distanţă de 384.000 de kilometri în raport cu Terra.

La aproape 50 de ani după primii paşi făcuţi de oameni pe Lună, satelitul natural al Terrei, neglijat pentru o vreme de explorarea spaţială, a trezit din nou interesul guvernelor lumii. China a reuşită să plaseze în ianuarie un dispozitiv pe partea nevăzută – şi încă neexplorată – a Lunii.

Pentru Israel, alunizarea în sine este misiunea principală, chiar dacă un instrument ştiinţific se află la bordul sondei cu scopul de a măsura câmpul magnetic al Lunii.

O capsulă specială se află la bordul sondei israeliene şi conţine CD-uri cu desene făcute de copii, cântece şi imagini cu simboluri ale Israelului, amintiri relatate de un supravieţuitor al Holocaustului şi o Biblie.

Aceasta este prima sondă lunară dezvoltată de o organizaţie privată, SpaceIL, în parteneriat cu compania aerospaţială Israeli Aerospace Industries (IAI), potrivit Agerpres.

blank