Actualitate, Stiri

Moarte suspectă: Un agent de pază mort în Casa Presei.

Un agent de pază, în vârstă de 27 de ani, a fost găsit mort luni dimineaţă. Cel care a descoperit cadavrul tânărului este un coleg de muncă.

iml_libertatea_ro_52855500

Cadavrul tânărului a fost descoperit în ghereta în care făcea de pază pe timp de noapte, într-o parcare de la Casa Presei Libere. Acesta a fost găsit, luni, la ora 7.00, de colegul care a venit la schimbul de tură. Imediat după ce a descoperit cadavrul, agentul de pază a chemat ambulanţa, însă medicii ajunşi la faţa locului au constatat că tânărul era mort de câteva ore, anunţă România TV.

Potrivit primelor informaţii, pe trupul neînsufleţit al tânărului nu au fost găsite urme de violenţă. Una dintre ipoteze ar fi că agentul a suferit un infarct pe timpul nopţii.

O echipă de poliţişti şi procurori au început o anchetă.

Colegii de muncă ai tânărului găsit mort nu îşi explică cum s-a întâmplat tragedia. „Nu era bolnav. Atunci când l-au angajat i-au făcut analizele şi era sănătos. Nu ştiu ce s-a întâmplat”, a declarat unul dintre colegi.

blank