Actualitate, Featured

MJ a admis cele patru candidaturi pentru funcția de procuror șef al DNA

Ministerul Justiției a admis cele patru candidaturi pentru șefia Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Procurorii care vor să îi ia locul Laurei Codruța Kovesi sunt așteptați joi, la ora 9:00, în biroul lui Tudorel Toader, pentru proba interviului.

Cei patru candidaţi înscrişi la selecţia pentru şefia DNA sunt Florentina Mirică – procuror-şef serviciu la Secţia de combatere a corupţiei din cadrul DNA, Cristian Lazăr – procuror şef adjunct la Secţia urmărire penală din cadrul Parchetului General, Marius Iacob – procuror şef adjunct al DNA şi Elena Grecu – procuror şef serviciu în structura centrală a DNA.

Funcţia de procuror şef al DNA a devenit vacantă după ce Laura Codruţa Kovesi a fost revocată din această calitate printr-un decret emis pe 9 iulie de preşedintele Klaus Iohannis, care a pus în aplicare o decizie a Curţii Constituţionale.

“Propunerea/propunerile ministrului Justiţiei va fi/ vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori, în vederea obţinerii avizului acestei instituţii. Ulterior obţinerii avizului Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul Justiţiei înaintează propunerea preşedintelui României în vederea numirii în funcţia de conducere. Calendarul aprobat va putea suferi modificări în funcţie de numărul procurorilor înscrişi”, preciza MJ.

Marţi, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, declara că dosarele celor patru candidaţi pentru şefia DNA vor fi analizate în perioada următoare iar vineri se va ajunge la o concluzie cu privire la o eventuală nominalizare sau se va relua procedura.

blank