Featured, Showbiz

Misterul morţii solistei The Cranberries, Dolores O’Riordan, elucidat. Rezultatele testelor toxicologice

Începutul anului 2018 a fost unul trist pentru fanii formaţiei The Cranberries. Solista de orgine irlandeză, Dolores O’Riordan a fost găsită luni, 15 ianuarie fără suflare în camera ei de hotel, din Londra, de către biograful ei personal, la ora 9.05 dimineaţa. Moartea ei a fost învăluită de mister, iar apropiaţii au susţinut că aceasta se lupta cu dependenţa de alcool, cu depresia şi cu un sindrom bipolar. Raportul toxicologic a fost făcut public, iar cauza exactă a decesului a fost, în final , aflată.

Artista de 46 de ani a încercat să îţi pună capăt în anul 2013, în urma unei lupte cu depresia. În 2015 a fost diagnosticată cu sindrom bipolar şi a recunoscut că din această cauză avea probleme emoţionale, instabilitate comportamentală şi dăduse în patima alcoolului. 

Potrivit anchetatorilor Dolores O’Riordan a murit înecată în cadă pe fondul consumului excesiv de alcool. Testele toxicologice au arătat că artista ingerase doar cantitatea prescrisă de medicamente, însă avea 330mg de alcool la 100ml de sânge, ceea ce înseamnă că depăşise de mai mult de patru ori limita legală (de 80mg) pentru condus.

Dolores O’Riordan s-a cazat în hotel pe 14 ianuarie. La miezul nopţii, a luat legătura cu serviciul hotelului şi i-a telefonat mamei ei în jurul orei 03.00. Dimineaţa, la ora 09.05 a fost găsită moartă în toaleta camerei de hotel. 

blank

Dolores avea o alcoolemie de patru ori mai mare decât limita acceptată pentru condus
Foto:Getty

Dolores a vorbit, în repetate rânduri despre problemele de natură psihică cu care s-a confruntat, susţinând că trebuie să respecte medicaţie pentru a-şi putea desfăşura activităţile zilnice fără a avea o criză.„Am avut anorexie şi apoi depresie. M-am urât pe mine. Ştiam de ce m-am rătăcit. Ştiam de ce vreau să dispar din această lume“, mărturisea artista în 2013, după ce încercase să se sinucidă. „Există două faţete ale spectrului: poţi deveni extrem de deprimat, năpădit de gânduri întunecate şi îţi poţi pierde interesul pentru lucrurile pe care le adori sau poţi deveni maniac. Eu am fost de partea cu hipomania de cele mai multe ori, dar, în general, această stare durează aproximativ trei luni înainte de a te prăbuşi într-o depresie acută. Când eşti maniac nu prea dormi şi eşti foarte paranoic. Aşa că iau medicamente pentru a ţine totul sub control“, a dezvăluit Dolores, potrivit DailyMail. 

Lansat în 1994 pe albumul „No Need to Argue”, „Zombie”, un cântec de inspiraţie grunge privind conflictul din Irlanda de Nord, este unul dintre cele mai mari succese ale formaţiei The Cranberries.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=9XaS93WMRQQ]

 
 
blank