Pe 28 decembrie, 1989, la Viena era gasit spanzurat fratele dictatorului, Marin Ceausescu – şeful Agenţiei Economice a României în Viena. Practic vorbim despre agentia care coordona la acel moment toate conturile de valuta ale Romaniei din strainatate.

ceaus_15654600

Moartea soţilor Ceauşescu a atras după sine o altă moarte, sau cel puţin aşa crede familia. Cea a fostului şef al Agenţiei Economice a României în Viena, Marin Ceauşescu, fratele fostului dictator. Oficial, dosarul a fost clasat drept sinucidere însă în jurul metodelor care au condus la această concluzie planează un val de mister, şi acum după 25 de ani de la eveniment. România liberă scrie că din dosarul 23/P/1990, clasat şi aflat în arhivele Parchetului General lipsesc copii din cele două rapoarte medico-legale, făcute atât în Austria, cât şi în România.

Cronologic, potrivit informaţiilor care există despre acest caz, primul examen a avut loc la Institutul de Medicină Legală al Universităţii din Viena, dar în dosar nu apare copia acelui raport, ci doar o menţiune de trei rânduri, prinsă în rezoluţia de clasare a cazului: „Moartea lui Ceauşescu Marin a fost violentă şi s-a produs prin spânzurare… Alte cauze concurente ale morţii nu au reieşit”, precizau medicii austrieci, citaţi de magistraţii de la noi.

A doua examinare a cadavrului lui Marin Ceauşescu ar fi fost realizată, în România, la morga Spitalului Militar de fostul legist Valeriu Popa, după cum chiar el a declarat pentru ziarul România Liberă în urmă cu 5 ani.

„Îmi amintesc că trupul prezenta tranşa mediană specifica, realizată în Austria. Din acest motiv nici nu am mai făcut o examinare de mare profunzime, dar ştiu sigur că am scris la final un raport în care cred că am aprobat concluzia legiştilor de la Viena. Este inexplicabil că documentul nu mai apare astăzi niciunde”, spunea legistul.

Interesant este faptul că fostul şef al Instituttului de medicină legală de atunci, Vladimir Beliş nu-şi mai aminteşte de reautopsiere şi dacă subalternul său, Valeriu Popa a fost la acea expertiză. Dar totuşi medicul Beliş confirmă că procedura uzulă în cazul unui deces anchetat de procurori presupunea o expertiză medico-legală obligatorie.

Semne de întrebare sunt ridicate şi în legătură cu condiţiile morţii. Presa scria că Marin Ceauşescu a fost găsit mort, în dimineaţa zilei de 28 decembrie 1989 în subsolul ambasadei României în Viena. Sediu în care se afla şi Agenţia Economică a României, pe care Marin Ceauşescu o conducea din 1974. El a fost găsit de subalterni spânzurat de oglindă. Într-un interviu acordat in Romania Libera de Suzanne Wolf Martin, avocata americano-eleveţiana cooptată în echipa de investigatori străini susţine că Marin Ceauseşcu nu s-a sinucis.

„S-a conchis ca a fost suicid prin spanzurare, iar decesul ar fi survenit din cauza fracturii gâtului. Ei bine, să mori din asa ceva trebuie sa cadă de la o distanţă cel puţin egală cu lungimea acestuia. Însă corpul lui Marin Ceauşescu atârnase la o înălţime de doar un picior de la nivelul solului. Şi mai este ceva, nodul funiei cu care s-ar fi spânzurat era exact la mijloc în spatele gâtului. Dar pentru un gât rupt, nodul ar fi trebuit să apară în partea opusă. Nu era nici măcar albastru la faţă. Nu trebuie să fi un geniu ca să tragi concluzia că nu a fost o sinucidere”.

Mai mult, şi Robert Horvart, regizorul filmului „Averea diavolului” cel care i-a urmărit pe experţii canadieni angajaţi în 1990 să dea de urma conturilor lui Ceauşescu face dezvaluiri uluitoare despre presupusa sinucidere a fratelui dictatorului.

„In momentul in care echipa CIA a incercat sa salveze viata fratelui lui Marin Ceausescu, in momentul acela echipa DIEE a serviciului roman parasise cladirea”, a spus regizorul Robert Horvart.

Aflarea adevărului despre moartea lui Marin Ceauşescu a fost îngreunat şi de relaţiile dintre România şi Austria în 1990, despre care presa scria că care erau destul de reci. În evoluţia anchetei au apărut tot felul de piedici în colaborarea dintre procurorii românii şi austrieci îşi aminteşte chiar şi magistratul care s-a ocupat de acest caz, Laurenţiu Roşca. Pentru că între cele două state nu exista o convenţie de asistenţă juridică reciprocă, Austria a refuzat peste jumătate de an să transmită României concluziile trase în urma investigaţiilor, scria România Liberă. Element ce apare şi într-un referat redactat de procurorul Roşca pe 15 decembrie 1990. Iar decizia magistratului de clasare a cazului nu a făcut decât să ridice şi mai multe semne de întrebare. Şi asta pentru că acelaşi Laurenţiu Roşca a dezvăluit faptul că Marin Ceauşescu se pregătea în zilele de 26 şi 27 decembrie Marin Ceauşescu să revină în ţară. În seara zilei de 27 decembrie 1989, fratele fostului dictactor primise aprobarea Ministerului de Externe de a reveni la post şi stabilise inclusiv modul în care o să călătorească spre România, după cum acelaşi procuror Laurenţiu Roşca nota în raport. Însă Marin Ceauşescu nu a mai ajuns în viaţă.

Citeste si...
Cum a devenit omul care „nu se pricepea la nimic” cel mai tânăr conducător politic din Europa